Despre Cioran şi fascinația nebuniei – Dan C. Mihăilescu

Ilizibilă. Din 130 de pagini, 100 sunt citate din Cioran, restul comentariile la aceste citate ale d-lui Dan C. Mihailescu, a carui “cioranomanie”, pe care dansul o mentioneaza, l-a facut (involuntar, poate), sa-i copieze stilul lui Cioran. Rezultat? Simt că citesc un Cioran fără talent; comparații interminabile, exagerări ridicole, pedanterie şi prețiozitate – elemente ce mi-au facut poftă de limonadă. O carte care ar fi fost grețoasă dacă n-ar fi avut harul de a mă plictisi prea tare pentru a o continua.

By |2018-03-31T23:34:41+00:00March 31st, 2018|0 Comments

Mihai Eminescu, Cioran, Goethe

Cărți culese de la  Biblioteca Liviu Rebreanu.
În mare, postările următoarelor două săptămâni vor avea la bază aceste patru cărți:
Mihai Eminescu, Opere Complete, ediția Academiei Române, volumele I şi II.
Convorbiri cu Goethe (în ultimii ani ai vieții sale) – Johann Peter Eckermann, Editura pentru Literatură Universală, 1965.
Convorbiri cu Cioran (20 de interviuri, printre care şi interviurile lui François Bondy şi Fernando Savater), Editura Humanitas, 2004.

Spre ruşinea mea, am 26 de ani şi în afară de câteva versuri şi o citire superficială a romanului său, “Geniu pustiu”, habar nu am ce a scris Mihai Eminescu, despre care Emil Cioran spunea că e “singura justificare a României.”

„Tot ce s-a creat până acum în România poartă stigmatul fragmentarului. Afară de Eminescu, totul e aproximativ. Nici unul nu ne-am lăudat cu el. Căci nu l-am declarat, cu toţii, o excepţie inexplicabilă printre noi? Ce a căutat pe aici acel pe care şi Budha ar putea fi gelos? Fără Eminescu, am fi ştiut că nu putem fi decât esenţial mediocri, că nu este ieşire din noi înşine, şi ne-am fi adaptat perfect condiţiei noastre minore. Suntem prea obligaţi faţă de geniul lui şi faţă de turburarea ce ne-a vărsat-o în suflet.”

„Fără Eminescu, neamul nostru ar fi neînsemnat şi aproape de dispreţuit. Dacă n-am fi avut pe Eminescu, trebuia să ne dăm demisia. Eminescu este scuza României”.
(Emil Cioran – “Schimbarea la faţă a României”)

By |2018-03-31T12:54:35+00:00March 31st, 2018|0 Comments

Frederick Copleston – Istoria filosofiei

Cotrobăind pe internet după toate volumele lui Frederick Charles Coplestondin “Istoria filosofiei” , găsesc acest minunat pasaj:

„Cu greu am accepta că cineva este «cultivat» dacă nu dispune, cât de cât, de o cunoaștere a istoriei; cu toții recunoaștem că o persoană ar trebui să știe ceva despre istoria țării sale, despre dezvoltarea politică, socială și economică a acesteia, despre realizările literare și artistice de preferat în contextul mai larg al istoriei europene și, într-o anumită măsură, al istoriei universale. […] Pe lângă acestea, dacă de la un om cultivat ne așteptăm să nu fie complet ignorant în ceea ce privește Grecia și Roma, dacă s-ar rușina când ar fi obligat să mărturisească faptul că nu a auzit niciodată de Sofocle sau Vergiliu, și că nu știe nimic despre originile culturii europene, la fel de bine am putea să ne așteptăm ca el să știe ceva despre Platon și Aristotel, doi dintre cei mai mari gânditori care au existat vreodată, două personalități care au stat în fruntea filosofiei europene. Un om cultivat va ști câte ceva despre Dante, Shakespeare și Goethe, despre Francisc din Assisi și despre Fra Angelico, despre Frederic cel Mare și Napoleon: de ce nu ne-am aștepta să știe ceva și despre Sfântul Augustin sau Sfântul Toma de Aquino, despre Descartes sau Spinoza, Kant sau Hegel? Ar fi absurd să spunem că trebuie să ne documentăm cu privire la marii cuceritori și distrugători, dar să rămânem ignoranți în ceea ce îi privește pe marii creatori, aceia care au contribuit efectiv la cultura noastră europeană. Și nu numai marii pictori și sculptori ne-au lăsat o moștenire și un tezaur trainic, ci și marii gânditori, oameni ca Platon și Aristotel, Sf. Augustin și Sf. Toma de Aquino, care au îmbogățit Europa și cultura acesteia. Prin urmare, a ști câte ceva măcar despre evoluția filosofiei europene ține de o anume educație, deoarece gânditorii noștri, la fel ca artiștii sau generalii, au ajutat la construirea prezentului, fie că aportul lor a fost negativ sau pozitiv.“ – Frederick Charles Copleston

 

Frederick Charles Copleston s-a nascut in 1906. A studiat stiintele umaniste la Oxford si s-a alaturat Ordinului iezuit in 1930. In 1939 este numit profesor de istorie a filosofiei la Heythrop College, iar intre 1952 si 1965 e profesor de metafizica in cadrul Universitatii Gregoriene din Roma. In 1970, cand London University incorporeaza Heythrop College, ajunge sa fie primul director al acesteia, precum si profesor de istorie a filosofiei si decan al Facultatii de teologie de la London University. Se retrage in 1974, cand devine profesor onorific. Se stinge din viata din 1994.

By |2018-03-30T21:06:11+00:00March 30th, 2018|0 Comments

sprint

scufundat in vag
copilăria unui nenăscut
sunt arbore, fir de iarbă
sau pietrişul pe care calcă?
portal, potecă sau obstacol?
paşii lui îmi pulsează în tâmple
îi simt inima grăbindu-se
şi parcă din depărtări se pogoară
şoaptele unui viitor alb negru
cel ce nu e incă se-apropie fulgerător
spre ultima naştere şi prima moarte
e tardiv să se mai întoarcă
iată-l deja in viață, plângând
presimte, poate?
iată-l crescând
țopăind acum şi râzând
pe-această uliță pustie ieşită din uz
iată-l acum îmbrățişând un copac,
cu rădăcinile obosite în veac
iată-l tolănit pe iarbă, zâmbind cerului înseninat
iată-l iubind, suferind, suspinând,
iată-l… era aici, unde-a plecat?
s-a rătăcit? poate-am visat c-a trăit?
şi totuşi port în mine
amprentele amintirilor lui
de ce-a dispărut, unde se grăbea?
pulsul lui alerga prea repede
era mereu cu un pas înaintea vieții sale
aşa că s-a luat la-ntrecere cu veşnicia şi
a pierdut înainte de a lua startul
dar a ştiut să piardă fermecător
iată-l!
în sicriu, continuând cursa,
e-atât de singur – fără umbră şi ecou
dar continuă.
ca-n viața de toate fostele zile
ca-n viața de toate nopțile
îndură şi continuă.
în întuneric, pe obrazul încă fierbinte,
galopează arzătoare lacrimile sale
până la linia de sosire a eternității
mai e un nesfârşit până la final şi
deja lacrimile i-au înghețat în neant
dar pe chipul său palid aleargă din tot sufletul
cu ochii închişi, spre infinitul mistuitor
un zâmbet nemuritor.

 

© Bogdan Liviu
30.03.2018

 

By |2018-03-30T03:09:28+00:00March 30th, 2018|0 Comments

Interviu halucinant (la propriu!)

Domnule Bogdan Liviu​, în primul rând, permiteți-mi să mă intimidez stând lângă Dumneavoastră şi să mă minunez pur şi simplu de cât de frumos şi inteligent sunteți şi mai ales de cât de norocoasă sunt că pot sta lângă Dumneavoastră atât de aproape, în calitatea mea de reporteriță imaginară născută din mediocritatea care vă caracterizează, iar în al doilea rând, cu umorul gogolian care vă lipsește cu desăvârșire, îngăduiți-mi să vă întrebați singur prin mine ca să ajungeți la răspunsul pe care deja îl aveți in cap, care sunt cititorii cărora vă adresați în mod special?

– În primul rând țin să nu vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase şi să regret că mă aflu în dialog cu o adolatoare isterică, şi, ca să îmi răspund la întrebare, scriu pentru cei care n-au avut curajul să se sinucidă, pentru toți acei oameni care n-au putut pleca la timp în călătoria eternității, rămânând paralizați într-un puls greoi care le e străin… Prin clovneriile şi elucubrațiile mele, lor, melancolicilor mei preferați, vreau să le aduc un zâmbet din când în când. O să ne săturăm de moarte în curând, prieteni, haideți întâi să trăim cu poftă!

By |2018-03-29T19:36:44+00:00March 29th, 2018|0 Comments

Shareuitorul obsedat de pe Facebook

Există un soi de oameni care mă fascinează. Shareuitorul obsedat. În trei ani de când are Facebook, niciunul din cei 13 prieteni din listă nu i-a dat like la vreo postare. Și totuși, ca un cocoș dimineața, el reîncepe cu frenezie, aceeași melodie. Nici nu apreciază postările (poate că nici nu le citește?), nu dă niciodată like, doar share.  Și nu unul, două, pe zi, pentru a promova ceva cu care rezonează profund. Nu, el dă share la TOT ce îi place. În loc de 30 de like-uri la 30 de postări, el nu dă niciun like la acele postări dar le dă LA TOATE share. Ce individ! Inițial am crezut că-și detestă cei 13 prieteni care îi tolerează spamul, și o face intenționat, astfel că-ncepusem să-l admir. Apoi, tot observând astfel de oameni, văzând că de fapt ei reprezintă un număr mult mai mare de oameni, am analizat vreo câțiva și-am început să cred că acest tip de om ar vrea să aprecieze postarea și confundă LIKE, cu SHARE. Teoria mi se pare puțin exagerată. Nu cred, totuși, că atât de mulți oameni ar face această confuzie. N-ai cum să nu vezi că ți-au apărut într-o oră 40 de postări pe pagină ta și să nu faci conexiunea cu faptul că ai dat 40 de share-uri în ultima oră. Și-atunci? Care e răspunsul? Oare acest individ știe ce face, e de acord cu demersul, și, mai ales, i se pare normal? Dacă toți oamenii ar fi ca el, vă dați seama cum ar arăta un news feed? Dar ce mă pasionează la acest tip de om, e perseverența lui, vede că în trei ani de zile, absolut, dar absolut nimeni n-a fost interesat o singură dată de vreo postare la care el a dat share, și totuși, el continuă cu o pasiune și mai mare! Nu cunosc om care să fi rămas la fel de pasionat de o chestie care ani de zile n-a avut niciun ecou, literalmente niciunul, niciun om să nu fie atras de ce faci tu acolo, și tu să continui și mai arzător! Asta să fie chemarea sa, să se fi născut anume pentru a da share? Oare ce-l motivează să nu se oprească? Faptul că mă interesează astfel de oameni spune multe despre cât de bolnav sunt eu (mai rău decât ei!), și totuși, mi se pare atât de fascinant! Pe lângă efortul lui infinit de zadarnic, Sisif e un caz fericit. Trei ani de zile, zi de zi, miliarde de share-uri, și niciun like! Cum reacționează el,  cel mai neapreciat dintre pământeni? Continuă. Îndură și continuă. E imun! Ar mai fi ceva care l-ar putea explica pe acest ins, jefuindu-i, in ochii mei, pelerina de erou maniac. Poate că el dă share pentru el însuși! Poate că vrea să aibă acele postări salvate undeva, și le lasă acolo pe pagină, e modalitatea lui de a le salva. Îi e lene să mute de pe “Public” pe “Only me”, sau poate nici nu știe că poate da share doar pentru el, să nu-i deranjeze pe ceilalți cu mii de share-uri. Și totuși, ceva îmi spune că acest caz patologic e real și c-acest monstru al voinței n-are justificare. Shareuitorul obsedat – un fanatic al perseverenței, un înverșunat suprem, un caz tragic și universal,  de imbecil pasionat.

By |2018-03-29T18:40:15+00:00March 29th, 2018|0 Comments

tardiv

Va veni o vreme când va fi prea târziu să faci ceva cu viața ta, va veni un moment când vei realiza cât timp ai pierdut și că și dacă nu vei mai dormi și nu vei mai mânca, nu-l vei mai putea recupera. Se-apropie ceasul necruțător, al Adevărului din viața de care ți-ai bătut joc, de potențialul pe care-l aveai, de sublimul la care visai, va veni o oră după care tot ce vei mai putea face va fi să te gândești cum să-ți iei zilele, rămase rest dintr-o viață pe care ai vândut-o gratuit leneviei care spiritual te-a jupuit… va veni în sfârșit și ultima clipă, care-ți va închide ochii și te va așterne într-un cimitir aglomerat cu ocazii pierdute de a exista cu-adevărat.

By |2018-03-29T12:26:54+00:00March 28th, 2018|7 Comments

Viața are sens, dar n-are oameni

Nu “viața” n-are niciun sens, ci omul n-are niciun sens. Viața are un potențial infinit de semnificații, nu rămâne decât ca omul să pătrundă în străfundul sufletului său şi să-şi simtă Sensul. Dar omul, un răsfățat steril şi scandalagiu, din lene şi capriciu, nedorind să depună efort pentru a-şi asuma Sensul, dă repede vina pe viață că nu are unul şi continuă să băltească în cel mai scandalos şi putred nihilism. Viața n-are sens, ci sensuri, iar omul ar putea avea sens, dar n-are Voință… Din şapte miliarde de pământeni, în afară de câteva mii, cu toții suntem nişte râme care au învățat să se târască în picioare…

By |2018-03-28T23:13:49+00:00March 28th, 2018|0 Comments

Cioran sau un trecut deocheat – Marta Petreu

O carte absolut minunata, incantatoare mai ales prin rigoarea ei profesionala. O recomand tuturor celor care doresc o intelegere mai aprofundata a lui Emil Cioran. In acelasi timp, am sarit anumite pagini – e mult prea stufoasa cu detalii ale unor evenimente fata de care n-am niciun interes. Nu e vina autoarei, fireste, ci a mea – poate nu sunt atat de indragostit de Cioran pe cat am crezut. Sau poate nu ma intereseaza “trecutul” sau legionar pe care temperamentul sau il explica de la sine (si el insusi in interviuri a explicat clar frenezia acelui timp), e un subiect inchis pentru mine, nu ma fascineaza acea vreme, n-am nevoie de o poate prea minutioasa relatare a acelor vremuri pentru a-l intelege bine pe Cioran, consider ca sunt mai aproape de Cioran citindu-i “Caietele”, sau operele publicate de el. Fireste, poti avea o mai buna intelegere a tanarului Cioran urmarindu-i pas cu pas articolele tineretii, puse impecabil de Marta Petreu in contextul acelor vremuri.

Cred totusi ca decat sa citesc despre miscarea legionara si despre discursurile unor insi care n-aveau legatura cu Cioran si cu strucctura sa interioara pentru a intelegere aderenta sa la acea miscare, sunt mai castigat citindu-i o carte si savurandu-i stilul, tonul si umorul.

“Toate ideile sunt absurde și false; nu rămân decât oamenii, indiferent de origine și credințe. Niciodată nu voi mai îmbrățișa nici o ideologie.” (Cioran, trezindu-se dupa delirul miscarii legionare, cu care nu rezona ideologic dar de a carei frenezie si agresivitate avea nevoie pentru cutremurarea poporului roman, pentru ca numai asa vedea ca Romania va mai putea avea un destin)

 

By |2018-03-27T00:16:33+00:00March 27th, 2018|0 Comments

Cioran, un aventurier nemișcat. 30 de interviuri – Ciprian Vălcan

Abia am terminat de citit cartea lui Ciprian Vălcan. M-am apucat s-o citesc aseară, în timp ce mă pierdusem de vreo 3 ore pe internet tot căutând diverse titluri care n-aveau nimic în comun cu ce îmi propusesem să citesc. Cum n-am citit nimic din marile, esențialele cărți ale omenirii, iată-mă la 4 dimineața găsind o carte absolut obscură, care nu-mi era necesară deloc pentru momentul în care mă aflu. Și totuși, ideea că acolo voi găsi 30 de intervirui cu Cioran, în care el e întrebat despre diverse lucruri, mă face să capitulez. Am cele patru volume ale Academiei Române în care sunt interviuri de-ale sale, dar sunt doar câteva. Aici erau 30! Cumpăr cartea (ebook, ca s-o pot citi pe loc, la 4 dimineața), și m-apuc de citit.

După un minut, realizez că cele 30 de interviuri sunt de fapt ale unor oameni care l-au citit, care și-au făcut teze de doctorat pe tema Cioran, ale unor oameni apropiați de scriitorul român, nu interviuri de-ale lui Cioran. Ce dramă! Totuși, nu capitulez, continui să citesc.

Interviurile urmează o schemă identică de întrebări adresate celor 30 de oameni. Una din ele este și “cu ce scriitor ar putea fi comparat Cioran având în vedere stilul și temele abordate?”

Cum răspunsurile m-au interesat în cel mai înalt grad,  simt să le împărtășesc și cu eventualii oameni care-l iubesc pe Emil Cioran și caută “scriitori similari cu el”.

Cel mai mult a apărut numele lui Fernando Pessoa.  Apoi Samuel Beckett (cu care Cioran era bun prieten), Paul Valery (pe care Cioran l-a idolatrizat în tinerețe), Cesare Pavese, Thomas Bernhard, Sigmund Freud,  Scott Fitzgerald, Saint-John Perse,  Maurice Blanchot, Bataille, Paul Celan (despre care Cioran vorbește în Caiete, îngrozit de delicatețea și sensibilitatea lui Paul Celan pe care și un surâs îl putea răni), Manganelli, Ceronetti, Carifi, Rescio, Caproni, Italo Calvino, Albert Camus, Miguel de Unamuno,  Czeslav Milosz, Gombrowicz, Albert Cossery și Jeant Genet.

Cineva îl apropie chiar pe Cioran de regizorul polonez Krzysztof Kieslowski.

Notabilă și venerația lui Cioran pentru Leopardi: “pe un perete din modestul său apartament din strada Odeon a înrămat textul Infinitului.”

Cum era Cioran în viața de zi cu zi?

“Cioran era agreabil și surprinzător, iubitor al anecdotelor și al vorbelor de duh, capabil să treacă de la reflecția amară la ironia destinsă.  Cu prietenii era ospitalier, atent și grijului, chiar protectiv.”

“Cioran, acest vandal din Carpați, era un zeu pentru noi. L-am întâlnit cu prilejul unei cărți despre Otto Weininger. Era cel mai prevenitor și mai nostim prieten pe care l-am avut vreodată.” (Rolan Jaccard)

“Mărturiile prietenilor și scrisorile dau la iveală un alt Cioran:  pasional, curtenitor, darnic, iubitor al naturii. Ca să-l vedem pe adevăratul Cioran trebuie, așadar, să-i citim opera în filigran, ținând întotdeauna cont de arta de a gândi împotriva lui însuși, atât de elegant expusă în aforismele sale.”

 

By |2018-03-26T17:24:05+00:00March 26th, 2018|0 Comments