Mihail Sebastian – De doua mii de ani

“Nu mi-a plăcut niciodată să fiu prea prevenitor cu oamenii, nici cu cei mai dragi. Mai ales cu ei nu. Îmi spun că, din o sută de ghionți, aruncați la întâmplare, se vor găsi doi care să cadă bine si să rodească. Când umblu prin iarbă, nu bag de seamă să nu strivesc un fir de iarbă sau să nu calc un gândac. Pământului nu-i place să ai asemenea atenții delicate cu el. Calcă, strivește cât poftești – pe urma ta, rădăcinile vor continua să crească, dacă sunt rădăcini. Când umbli pe pământ, umblă pe pământ. Când umbli între oameni, umblă între oameni. Puțin orbește. Nu strică. Vei doborî poate unele lucruri – pe cele debile. Dar le vei fertiliza pe celelalte.” (Mihail Sebastian, De două mii de ani)

https://www.patreon.com/posts/mihail-sebastian-19673348

By |2018-06-26T13:37:22+00:00June 26th, 2018|0 Comments

Proiect cultural (23 iunie 2018)

Imi doresc sa promovez cultura in Romania si m-am gandit sa incep prin a promova anumite carti.

Daca doriti sa ma ajutati, mai multe detalii gasiti aici:
https://www.patreon.com/bogdanliviu

De asemenea, am facut deja primele doua clipuri din primele doua carti pe care le voi citi in integralitate:

Mihail Sebastian – De doua mii de ani:
https://www.patreon.com/posts/mihail-sebastian-19627015

Constantin Noica – Jurnal filozofic
https://www.patreon.com/posts/constantin-noica-19640661

“Gândul Şcolii, al celei unde să nu se predea nimic, mă obsedează. Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conținuturi, nu sfaturi, nu învățături.”   (Constantin Noica)

 

Multumesc pentru sustinere!

By |2018-06-24T10:46:58+00:00June 24th, 2018|0 Comments

Mihail Sebastian – De două mii de ani

“10 decembrie. Să umblu drept, cu capul gol, în ploaie, orbește, înainte, să nu mă uit nici la dreapta, nici la stânga, nici înapoi, să nu strig, o, mai ales să nu strig, să las să treacă peste mine larma străzii, privirea oamenilor, ceasul ăsta invălmăsit. Așa. Daca închid ochii, nu rămâne decât ploaia măruntă: îi simt picăturile mici pe obraz, șerpuind dinspre arcada ochiului spre nară și căzând de acolo brusc pe buze. De ce nu știu, de ce nu pot trăi adânca, neînfiorata liniște a unui cal, ducând după el o căruță goală, în noroi, sub furtuna?”

Cutremurătoare carte. Copil de 18 ani bătut de colegi zi de zi pentru că era evreu, “jidan” cum spuneau ei. Te înfiori să vezi jegul din sufletul a atâtor români și-ți vine să blestemi pe veci ideea de “națiune”. Deși el era chiar român! Marile nenorociri ale lumii au venit din ideea că aparții unui neam și că fiind în neamul x trebuie să urăști neamul y, că “e de datoria ta, dacă-ți iubești țara”, să-i urăști pe ceilalți. Ce abjecție infinită! Mă uit și azi, oameni care-i urăsc pe unguri fără să știe de ce. La fel, unguri care ne urăsc. De ce toate astea? Pentru că s-au trasat linii pe glob și ne-am născut în pătrățele diferite. Peste trei secole visez la apariția omului nou, cel care se va ridica deasupra pătrățelului în care s-a născut și va spune iubitor: “Și rusul, și francezul și românul îmi sunt frați, eu, înainte de a fi german, sunt cetățean universal!”, și când mă gândesc că fix cetățean universal se considera și Diogene acum două mii patru sute de ani – acest om excepțional din care n-am reținut decât că trăia într-un butoi… De ce nu l-a urmat nimeni pe acest cosmopolit desăvârșit, cel care a inventat sinceritatea și care, plimbându-se ziua cu o lampă aprinsă, căuta (zadarnic!) un alt om sincer?

“Deocamdată am primit doi pumni în timpul prelegerii de azi și am luat opt pagini de note. Pentru doi pumni, nu e puțin.” (Mihail Sebastian, De două mii de ani)

Pe de o parte, ireală scena – colegi care te lovesc pe la facultate și care te alungă literalmente de la cursuri pentru că te-ai născut, fără voia ta, evreu, “jidan”, cum îi spuneau, iar pe de altă parte, sublimul care răsare din acest întuneric datorită pasiunii pe care o ai pentru un profesor, pentru cursul său: să înduri pumni în schimbul acelor pagini de note și să pleci de la clasă bătut, dar cu sufletul împlinit… Un exemplu ideal, și de profesor (pasionat, care inspiră, nu dictează), și de elev/student (care-și deschide sufletul către profesor și se lasă inspirat). Sunt, din păcate, atâția elevi/studenți, care n-au avut cui să-și deschidă sufletul, la catedră fiind numai casetofoane obosite…cum sunt, fără-ndoială, și profesori pasionați, care vorbesc singuri, pentru că elevii lor, cei cu bun simț, dorm, sau se joacă pe telefon, iar cei nesimțiți vorbesc între ei…

By |2018-06-22T18:13:16+00:00June 22nd, 2018|0 Comments

Libertatea – Isaiah Berlin (puterea ideilor)

Ce este libertatea politică? În lumea veche, mai ales la greci, a fi liber însemna să poți participa la guvernarea orașului tău. Legile erau valide doar dacă aveai dreptul să participi la facerea și anularea lor. A fi liber însemna să nu fii silit să te supui unor legi făcute de alții pentru tine, dar nu de tine. Acest tip de democrație implică faptul că și cârmuirea, și legile puteau să pătrundă în toate zonele vieții. Omul nu era liber, și nici nu pretindea să fie, de această supraveghere. Tot ce pretindeau democrații era ca fiecare om să fie în aceeași măsură expus la critică, la investigare și, la nevoie, la acuzare în fața legii sau a altor dispoziții la a căror stabilire și menținere aveau dreptul să participe toți cetățenii.

În lumea modernă o idee nouă – formulată cel mai limpede de Benjamin Constant – se face simțită, și anume că există o zonă a vieții – viața personală – în care este considerat indezirabil amestecul autorității publice, cu excepția unor circumstanțe excepționale. Principala întrebare pusă de lumea veche este: “Cine mă va guverna?” Unii ziceau că un monarh, alții ziceau că cei mai buni, sau cei mai bogați, sau cei mai viteji, sau majoritatea, sau votul unanim al poporului. În lumea modernă o întrebare la fel de importantă este: “Cât trebuie să se întindă guvernarea?” Lumea veche presupunea că viața este una și că legile și cârmuirea o acoperă în întregime – nu există motiv să protejeze vreun ungher al ei de această supraveghere. În lumea modernă, fie și în mod istoric, din cauza luptelor Bisericilor împotriva statului laic, sau a statului împotriva Bisericii, sau ca urmare a creșterii inițiativei private, a industriei, a comerțului, și a dorinței de apărare de amestecul statului, ori din cine știe ce alt motiv, pornim de la presupunerea că există și un hotar între viața publică și cea personală; și că, oricât ar fi de mică sfera personală, în ea pot să fac ce-mi cere inima – să trăiesc cum poftesc, să cred ce vreau, să zic ce am chef -, cu condiția ca toate astea să nu se ciocnească cu aceleași drepturi ale altora, sau să submineze ordinea care face posibil acest gen de aranjament. Aceasta este viziunea liberală clasică, exprimată integral sau parțial în diferite declarații ale drepturilor omului din America și Franța și în scrierile unor oameni ca Locke, Voltaire, Thomas Paine, Constant și John Stuart Mill. Când vorbim de libertățile civile sau de valorile civilizației, aceasta este o parte din înțelesul lor.

By |2018-06-21T15:59:10+00:00June 21st, 2018|0 Comments

21 iunie 2018 (jurnal de vocabular)

Pentru azi am următoarele douăzeci (20!) de cuvinte, culese tot din cartea d-lui Isaiah Berlin, “puterea ideilor”. Pe unele trebuia să le știu de la 11 ani… Câte dintre ele știai? 😀

deificare – zeificare (mare tâmpit sunt! deus – zeu, ce putea fi? dar m-am tot fâstâcit, nu eram sigur, așa că l-am notat să-l caut)

pozitivism – Concepție care recunoaște științei monopolul cunoașterii despre Univers; nu m-a satisfacut, in engleza imi pare mai ok: a philosophical system recognizing only that which can be scientifically verified or which is capable of logical or mathematical proof, and therefore rejecting metaphysics and theism.)

idealism – (aici știam în mare dar eram curios ce scrie în dex) Atitudine exprimată prin urmărirea dezinteresată a unui ideal social, moral, estetic. 2. (Fil.) Concepție potrivit căreia doar spiritul are existența reală, celelalte domenii fiind descrise că reprezentări ale spiritului.

filipic – *filípic, -ă adj. (vgr. philippikós, d. Filip, regele Macedoniiĭ, combătut de Demostene). F. pl. Discursurile luĭ Demostene contra luĭ Filip săŭ ale luĭ Cicerone contra luĭ Antoniŭ. Fig. Discurs violent și personal.

istorism – (am 26 de ani și n-am căutat până azi cuvântul istorism, mândru că știam că “are legătură cu istoria”) Principiu potrivit căruia evenimentele și fenomenele trebuie studiate în procesul apariției și dezvoltării lor istorice. – / ISTORICÍSM (< fr.) s. n. (FILOZ.) Concepție apărută în Germania (sec. 19) potrivit căreia istoria este elementul esențial al înțelegerii și explicării fenomenelor umane, înțelegere care trebuie să fie empatică, deoarece aceste fenomene sunt expresii unice ale gândirii, voinței și sentimentelor umane.

obscurantism (obscur – întunecat, dar nu știam în ce sens, iar contextual înțelesesem despre ce era vorba, dar voiam să văd ce e în dex): Stare de înapoiere culturală; atitudine ostilă, refractară față de tot ce reprezintă progres.

iacobini (am tot întâlnit acest cuvânt, l-am mai și căutat, și tot uit! Călugăr dominican. Membru al celei mai radicale grupări revoluționare, în perioada revoluției din Franța din 1789-1794. — ce e așa greu? sunt un prost fără memorie, asta-i tot; măcar nu uit că sunt prost…)

puritani – (aici vedeam omul “pur” – genul de om care nu înjură, nu bea dintr-o sticlă de apă pe care a pus gura și altcineva, nu dă mâna cu ține ca să nu ia microbi etc. M-am înșelat groaznic. Iată definiția: persoană care practică sau afișează o moralitate foarte severă, care profesează sau afișează o morală excesivă.

iobag – aici aș fi spus sclav, și m-aș fi înșelat, chiar dacă nu foarte rău, întrucât “șerb”, chiar asta înseamnă, sclav, rob; iată definiția: Țăran dependent de stăpânul feudal; șerb, rumân, vecin.

placid (mă ducea cu gândul la un ins greoi, blând din pasivitate, apoape inert) sinonimele sunt: Apatic, calm, indolent; flegmatic, pasiv.

anacronic (aici am dat sinonim “perimat” și am avut dreptate, dar am avut să mă asigur că așa e – iată definiția: Nepotrivit cu obiceiurile sau ideile actuale.

herald (aici am fost umilit. căutasem acum 3 săptămâni cuvântul, și, nu știu de ce, aș fi dat sinonimul: “diamant”, inutil să mai adaug cât de imbecil sunt, iată definiția: Dregător la curțile suveranilor din Evul Mediu, care avea sarcina de a purta insignele monarhilor sau ale principilor, de a anunța începutul turnirelor și numele învingătorilor, de a transmite declarațiile de război etc.

talaz – aș fi spus sinonim “balanță” – ce inepție, de ce oare mă gândeam la asta? n-are legătură cu semnificația cuvântului, iată definiția: Val mare stârnit de furtuni pe mări sau pe oceane;

cnut – Bici din curele de piele sau funie având la capete alice de plumb.

narodnicism – Mișcare social-politică a intelectualitățîi din Rusia în a două jumătate a sec. XIX, care socotea țărănimea forța socială capabilă să răstoarne țarismul și să instaureze socialismul. (nu știu de ce l-am mai scris c-o să-l uit după zece minute, tot ce conține o referință temporală, mă copleșește – vezi cazul iacobinului, care, firește, am uitat ce e… “ceva cu biserica, călugăr din revoluția franceză? ce rușine, am uitat complet!

frapant – surprinzător știam că e, a fi frapat, a fi șocat, surprins de o veste/întâmplare etc, iată definiția: Care impresionează puternic Și: izbitor, surprinzător, șocant. (bine ca nu m-am inselat, il foloseam atat de des!)

pertinent (aș fi spus potrivit, “obiecție justă, potrivită/pertinentă” și slavă cerului am avut dreptate, am folosit de șapte ani acest cuvânt! iată definiția: . Care se potrivește exact obiectului despre care este vorba, care este adecvat pentru ceea ce vrea să argumenteze; potrivit, nimerit, convenabil; care denotă profunzime, competență.

gradualism (o evoluție graduală…dar asta și un model de pe instagam ar fi dedus, iată definiția: concepție potrivit căreia evoluția speciilor se desfășoară filetic, lent, continuu, prin generarea neîntreruptă de forme de tranziție, rezultând în final specii noi.

precursor (îl vedeam ca pe un cuvânt banal, pe care-l știu, și îl asociam cu predecesor, a preceda știam că înseamnă a premerge, a fi înaintea a ceva, iată definiția: Persoană care pregătește, prin activitatea sa, terenul pentru o dezvoltare ulterioară mai largă într-un anumit domeniu; deschizător de drumuri; înaintaș, premergător.

paradigmă – îl știam drept model, pildă, dar are și altă definiție: 1. Ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt. ♦ Tablou al formelor unui cuvânt, dat ca model pentru flexiunea unei părți de vorbire sau a unei clase din cadrul unei părți de vorbire. 2. (Înv.) Exemplu, model; pildă; învățătură.

By |2018-06-21T13:58:32+00:00June 21st, 2018|0 Comments

20 iunie 2018 (am fost la operă)

Lacul lebedelor. E prima dată când merg la operă; am zâmbit trei ore încontinuu, de mult n-am mai fost atât de transfigurat de ceva. Au fost clipe în care, învăluit de toate acele brațe care imitau bolta cerească, am ieșit de-a dreptul din această lume. Ce tremur al piciorului! Nu era ascunsă în acea gleznă toată vulnerabilitatea omenirii? Ah, de-aș putea trăi precum acei balerini! Câtă grație, ce elegantă! Și când mă gândesc că acum ceva ani aș fi râs de imaginea unui bărbat în colanți. Ce intimitate, energie s-a născut în acea sală datorită acelor oameni minunați. Eram și în rândul doi, auzeam cum șoptea podeaua sălii. Interesant, deși erau optzeci de oameni care dansau, totuși, abia se auzea podeaua – iată arta pasului… Neapărat voi merge din nou. O experiență completă. “Pentru asta trăim” – mi-a spus M., după ce-am ieșit. Și într-adevăr, pentru asta trăim. Pentru acea senzație de înălțare sufletească ce cuprinde totul și este totul nefiind în același timp nimic. Acolo nu mai ai orgoliu… Eram și eu, și cel de lângă mine și nimeni în același timp. Am plecat de-acolo atât de plin de viață! De câtă vulgaritate m-am purificat prin acele ore miraculoase! Dar drumul e lung, o știu, mai am până să mă debarasez de toată vulgaritatea acumulată în atâția ani. Mă mândresc totuși cu faptul de a nu fi privit cu lăcomie de tirist pe sub fustele balerinelor. În nici o clipă n-am privit reprezentația erotic, deși a fost un moment când, o balerină care-mi plăcea, era prima, pe coloana întâi, din dreapta, se odihnea, după ce avusese un număr, și o privream cum respiră cu gura închisă, deși avea nevoie de mult aer, cu câtă elegantă respira!  Dar voiam s-o aplaud, nu s-o posed. Apoi se întoarce cu spatele tot pe loc repaus, și îi observ firimituri de transpirație pe spate, un corp încins…iar refletorul din spatele ei, aproape de ea, îi lumina picioarele – iar eu priveam acel corp seducător – cu câtă grație își trăia oboseala, cât de fermecător se odihnea! Ar fi multe de notat, dar simt că nu relatez intomai evenimentele, simt că sunt vulgar și împiedicat, așa că prefer să tac. Oricum, o zi extraordinară, m-am apropiat de lumea în care vreau să trăiesc. Am scuturat în mine apatia, mă însuflețesc numai că mă gândesc că pot ajunge în Sankt Petersburg, în Viena, în marile săli de ăpera ale omenirii, să asist la o reprezentație demnă de o Ulyana Lopatkina, de pildă. Chiar pentru asta trăim… concert simfonic, operă, filme, teatru (deși am avut atâtea decepții aici! dar și când găsesc o piesă extraordinară, vezi cazul Beckett – Ce zile frumoase, vin acasă metamorfozat, țîn minte și acum acea seară când nici eu nici M. n-am scos un cuvânt la întoarcere – într-adevăr, ce mai era de spus?), și, bineînțeles, cărți…aceste suflete, aceste întâlniri cu cei mai frumoși oameni ai planetei. Ah, ce frumoasă e viața! În alte dăți mi-ar fi fost rușine, găseam clișeu, ridicol, pompos, reprobabil de banal, o astfel de replică lipsită de “stil” – ei și? Ba o mai spun încă o dată, să-mi fac in ciudă – ah, ce frumoasă e viața! Dar știu că nu va mai ține mult acest sentiment… eterna mea melancolie nepăsătoare va domni iar în sângele meu…

O întâmplare amar-haioasă: în fața mea era o doamnă în jur de 55 de ani, care, într-un moment intens al reprezentației, se închină. Dar nu o făcea strident, ci intim, păstrând decența. Îmi reproșez că am prejudecata cum că majoritatea bătrânilor nu au educație și sunt analfabeți (fără să fie vina lor, ci a sistemului în care au trăit), o admir pe doamna pentru c-a intrat profund în acel dans, iar apoi, după trei minute, îi observ capul căzând ușor ușor, până ajunge cu bărbia în piept. Picotea! Adormise în timpul acelui număr fabulos care pe mine mă ridicase aproape de pe scaun! Comedia a durat tot actul IV, zeci de minute îi cădea capul de somn apoi revenea, până când, la final, terminându-se spetacolul, e trezită de aplauze. Reacția ei, încă nedezmeticită: a sărit în picioare numaidecât: “BRAVOO!!! BRAVOOO!!! BRAVOOO!!!!”, adresându-se apoi prietenei sale: “Excepțional!”. M-a amuzat puțin dar apoi m-am întristat, e aici un soi de portret de român… ne entuziasmăm pentru o persoană pripit dar sincer, apoi ne pierdem interesul, rari sunt oamenii loiali, care admiră puternic ceva, reacționăm din impuls, din capriciu, ne plac multe însă nu iubim numic – de-aici și lejeritatea cu care auzim în jurul nostru “ador x, ador y” – și de fapt picotim în mijlocul spectacolului adorat, pe care, tot noi, la final, revenind la vechea “iubire”, îl ovaționăm frenetic, la fel de superficial ca în primă instanță…

La final, după ce-am ieșit, aud în spatele meu o altă doamnă, corpolentă în cel mai înalt grad: “N-ai văzut dragă cum ținea mâinile? Abia le mișca…”  – din acea experiență supraomenească de trei ore, dânsa n-a plecat de-acolo decât cu fina ei observație de cunoscătoare de balet. Să te duci la balet ca să vorbești despre asta, să te pui pe tine în scenă, să ieși tu în evidență – ce rușine!

Oricum, aceste întâmplări cumva triste, nu au avut niciun impact, experiența a fost atât de puternică încât e suficient să îmi amintesc de spectacol ca să-mi răsară soarele pe chip într-un zâmbet pe care de multe luni nu l-am mai întâlnit…

By |2018-06-20T23:33:39+00:00June 20th, 2018|4 Comments

Isaiah Berlin, puterea ideilor (Belinski)

“În calitate de critic, Belinski nu era din tagma celor al căror obiectiv principal și abilitate constau din analiza critică sau istorică a fenomenelor artistice. Ura detaliile și n-avea înclinație către studiul meticulos; citea enorm, dar deloc sistematic; înghițea pe nerăsuflate paginile și absorbea neobosit, febril, frenetic (prietenii îi ziceau “Bessarione Furioso”), până în ultima clipă, după care se așternea pe scris, cu un soi de turbare, zile și nopți în șir. Calitatea sa specială de critic literar, pe care o are într-o măsură neegalată de nimeni din Occident, este uluitoarea prospețime și pasiune cu care reacționează la orice impresie literară. Acesta este lucrul care-l deosebește de alți critici talentați: viziunea lui este cu totul directă, nu se află nimic între el și obiect.” (Isaiah Berlin, puterea ideilor, Humanitas, 2012, p. 126)

 

By |2018-06-18T21:15:20+00:00June 18th, 2018|0 Comments

Jurnal de vocabular (18 iunie 2018)

Azi am înființat rubrica “jurnal de vocabular”, unde voi posta zilnic cuvintele necunoscute pe care le voi descoperi în cărțile pe care le voi citi. Mă gândesc că, scriind aceste cuvinte, poate le țin și eu minte mai bine, iar arătându-vi-le, poate le descoperiți și voi și vă îmbogățiți vocabularul. 
Primele două cuvinte le-am găsit în cartea d-lui Isaiah Berlin, “Puterea ideilor”:
 
animism: Credință potrivit căreia orice în univers, și universul însuși, are un suflet sau este o ființă vie.
 
antropomorfism: Credință prin care se atribuie divinităților chip de om, sentimente și pasiuni omenești.
 
Ce rușine! Pe al doilea cuvânt l-am căutat de cinci ori în ultimul an. Acum mă laud subtil, acum c-am scris că l-am căutat deja pare că eu îl știam…ce tâmpit orgolios! E plăcut totuși să n-ai memorie, astfel pot să vorbesc urât cu mine. O să adorm zâmbind și iubindu-mă, continuând, de mâine, să caut cu o familiaritate mistică, definiția pentru antropomorfism…
By |2018-06-18T15:53:40+00:00June 18th, 2018|0 Comments

Mihail Sebastian – De doua mii de ani

Terminand de citit “Jurnalul” sau cutremurator, am descoperit un pasaj dintr-o alta carte de-a sa “De doua mii de ani”. Ce pasaj! Neaparat trebuie sa citesc cartea. Cat mai curand.

 

“Să fugi de tine o zi, două, douăzeci nu e ușor, dar nici imposibil. Faci matematici sau marxism ca S.T.H., faci sionism ca Winkler, citești cărți ca mine, umbli după femei sau joci șah, sau te dai cu capul de pereți. Dar într-o zi, într-un minut de neatenție, te întâlnești cu ține însuți la un colț de suflet, cum te-ai întâlni la un colț de stradă cu un creditor de care te-ai ferit zadarnic. Dai ochii cu tine și atunci înțelegi cât de inutile sunt toate evadările din această închisoare fără ziduri, fără porți și fără gratii, din această închisoare care este însăși viața ta.”
(Mihail Sebastian, De două mii de ani)

By |2018-06-16T16:27:44+00:00June 16th, 2018|0 Comments

14 iunie 2018

Azi am fost la Centrul Rus de Ştiinta şi Cultura – Российский центр культуры в Румынии, unde am participat la o conferință despre Dostoievski. Discuție vie, oameni frumoşi – o seară agreabilă. Pentru cei interesați de Dostoievski, am şi trei recomandări de seriale excepționale: Bratya Karamazovy (2009), regia Yuriy Moroz, cu încântătoarea Elena Llyadova în rolul Grușenkăi – o interpretare seducătoare. Al doilea serial, Idiotul, 2003, director: Vladimir Bortko. Evgeniy Mironov îl joacă excepțional pe Prințul Mîșkin. De asemenea, Crimă și pedeapsă (2002), versiunea BBC. Raskolnikov (John Simm) și mai ales detectivul Porfiri (Ian McDiarmid), roluri colosale. Ian McDiarmid e o încântare, de fiecare dată când îl privesc, îl văd pe Porfiri trăind în realitate, la fel de jovial și necruțător.
 
Am mai descoperit o versiune mai elaborată pentru Crimă și pedeapsă (Prestuplenie i nakazanie, 2007), care are opt episoade. Încă n-o recomand, urmează să o văd și revin cu detalii.
Vizionare plăcută s-avem. 😀
By |2018-06-21T00:51:16+00:00June 14th, 2018|0 Comments