20 iunie 2018 (am fost la operă)

Lacul lebedelor. E prima dată când merg la operă; am zâmbit trei ore încontinuu, de mult n-am mai fost atât de transfigurat de ceva. Au fost clipe în care, învăluit de toate acele brațe care imitau bolta cerească, am ieșit de-a dreptul din această lume. Ce tremur al piciorului! Nu era ascunsă în acea gleznă toată vulnerabilitatea omenirii? Ah, de-aș putea trăi precum acei balerini! Câtă grație, ce elegantă! Și când mă gândesc că acum ceva ani aș fi râs de imaginea unui bărbat în colanți. Ce intimitate, energie s-a născut în acea sală datorită acelor oameni minunați. Eram și în rândul doi, auzeam cum șoptea podeaua sălii. Interesant, deși erau optzeci de oameni care dansau, totuși, abia se auzea podeaua – iată arta pasului… Neapărat voi merge din nou. O experiență completă. “Pentru asta trăim” – mi-a spus M., după ce-am ieșit. Și într-adevăr, pentru asta trăim. Pentru acea senzație de înălțare sufletească ce cuprinde totul și este totul nefiind în același timp nimic. Acolo nu mai ai orgoliu… Eram și eu, și cel de lângă mine și nimeni în același timp. Am plecat de-acolo atât de plin de viață! De câtă vulgaritate m-am purificat prin acele ore miraculoase! Dar drumul e lung, o știu, mai am până să mă debarasez de toată vulgaritatea acumulată în atâția ani. Mă mândresc totuși cu faptul de a nu fi privit cu lăcomie de tirist pe sub fustele balerinelor. În nici o clipă n-am privit reprezentația erotic, deși a fost un moment când, o balerină care-mi plăcea, era prima, pe coloana întâi, din dreapta, se odihnea, după ce avusese un număr, și o privream cum respiră cu gura închisă, deși avea nevoie de mult aer, cu câtă elegantă respira!  Dar voiam s-o aplaud, nu s-o posed. Apoi se întoarce cu spatele tot pe loc repaus, și îi observ firimituri de transpirație pe spate, un corp încins…iar refletorul din spatele ei, aproape de ea, îi lumina picioarele – iar eu priveam acel corp seducător – cu câtă grație își trăia oboseala, cât de fermecător se odihnea! Ar fi multe de notat, dar simt că nu relatez intomai evenimentele, simt că sunt vulgar și împiedicat, așa că prefer să tac. Oricum, o zi extraordinară, m-am apropiat de lumea în care vreau să trăiesc. Am scuturat în mine apatia, mă însuflețesc numai că mă gândesc că pot ajunge în Sankt Petersburg, în Viena, în marile săli de ăpera ale omenirii, să asist la o reprezentație demnă de o Ulyana Lopatkina, de pildă. Chiar pentru asta trăim… concert simfonic, operă, filme, teatru (deși am avut atâtea decepții aici! dar și când găsesc o piesă extraordinară, vezi cazul Beckett – Ce zile frumoase, vin acasă metamorfozat, țîn minte și acum acea seară când nici eu nici M. n-am scos un cuvânt la întoarcere – într-adevăr, ce mai era de spus?), și, bineînțeles, cărți…aceste suflete, aceste întâlniri cu cei mai frumoși oameni ai planetei. Ah, ce frumoasă e viața! În alte dăți mi-ar fi fost rușine, găseam clișeu, ridicol, pompos, reprobabil de banal, o astfel de replică lipsită de “stil” – ei și? Ba o mai spun încă o dată, să-mi fac in ciudă – ah, ce frumoasă e viața! Dar știu că nu va mai ține mult acest sentiment… eterna mea melancolie nepăsătoare va domni iar în sângele meu…

O întâmplare amar-haioasă: în fața mea era o doamnă în jur de 55 de ani, care, într-un moment intens al reprezentației, se închină. Dar nu o făcea strident, ci intim, păstrând decența. Îmi reproșez că am prejudecata cum că majoritatea bătrânilor nu au educație și sunt analfabeți (fără să fie vina lor, ci a sistemului în care au trăit), o admir pe doamna pentru c-a intrat profund în acel dans, iar apoi, după trei minute, îi observ capul căzând ușor ușor, până ajunge cu bărbia în piept. Picotea! Adormise în timpul acelui număr fabulos care pe mine mă ridicase aproape de pe scaun! Comedia a durat tot actul IV, zeci de minute îi cădea capul de somn apoi revenea, până când, la final, terminându-se spetacolul, e trezită de aplauze. Reacția ei, încă nedezmeticită: a sărit în picioare numaidecât: “BRAVOO!!! BRAVOOO!!! BRAVOOO!!!!”, adresându-se apoi prietenei sale: “Excepțional!”. M-a amuzat puțin dar apoi m-am întristat, e aici un soi de portret de român… ne entuziasmăm pentru o persoană pripit dar sincer, apoi ne pierdem interesul, rari sunt oamenii loiali, care admiră puternic ceva, reacționăm din impuls, din capriciu, ne plac multe însă nu iubim numic – de-aici și lejeritatea cu care auzim în jurul nostru “ador x, ador y” – și de fapt picotim în mijlocul spectacolului adorat, pe care, tot noi, la final, revenind la vechea “iubire”, îl ovaționăm frenetic, la fel de superficial ca în primă instanță…

La final, după ce-am ieșit, aud în spatele meu o altă doamnă, corpolentă în cel mai înalt grad: “N-ai văzut dragă cum ținea mâinile? Abia le mișca…”  – din acea experiență supraomenească de trei ore, dânsa n-a plecat de-acolo decât cu fina ei observație de cunoscătoare de balet. Să te duci la balet ca să vorbești despre asta, să te pui pe tine în scenă, să ieși tu în evidență – ce rușine!

Oricum, aceste întâmplări cumva triste, nu au avut niciun impact, experiența a fost atât de puternică încât e suficient să îmi amintesc de spectacol ca să-mi răsară soarele pe chip într-un zâmbet pe care de multe luni nu l-am mai întâlnit…

Ți-a plăcut? Mă poți susține aici ↓
By |2018-06-20T23:33:39+00:00June 20th, 2018|4 Comments

4 Comments

  1. Cristina November 4, 2018 at 10:36 am - Reply

    ccre

  2. Cristina November 4, 2018 at 10:38 am - Reply

    Ai fost la opera? Lacul lebedelor e spectacol de balet.

    • Bogdan Liviu November 7, 2018 at 11:03 am - Reply

      Pai da, e spectacol de balet dar s-a tinut la Opera Nationala Bucuresti. Am fost literalmente la opera. Putea sa nu fie nimic in sala, sau sa se joace fotbal, tot la opera m-am dus (acela e numele cladirii).

    • Bogdan Liviu November 7, 2018 at 11:03 am - Reply

      Pai da, e spectacol de balet dar s-a tinut la Opera Nationala Bucuresti. Am fost literalmente la opera. Putea sa nu fie nimic in sala, sau sa se joace fotbal, tot la opera m-am dus (acela e numele cladirii).

Leave A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.