Despre problemele existențiale

Problemele existențiale sunt non probleme. Odată eradicat orgoliul, dispar toate. În clipa când nu te mai consideri centrul pământului, te poți împăca și cu ideea morții. Dramatizăm pentru că ne dăm prea mare importantă. Detașați-va puțin de voi înșivă, luați distanță de la propriile drame interioare, vedeți din afară, dintr-o perspectivă de ansamblu ceea ce vi se întâmplă, și veți observa cum scad din intensitate toate acele anxietăți. Din păcate, trăim atât de mult și atât de pătruns în noi înșine încât o întâmplare derizorie poate prinde amploare de catastrofă. Toate problemele “lăuntrice” sunt rodul megalomaniei. Și când mă gândesc că există oameni care se mândresc cu aceste suferințe, care simt o voluptate suferind! “Suferindul” – e văzut ca un artist. El se simte diferit față de ceilalți și își hrănește izolarea și ideile depresive. E un colosal cerșetor de atenție. El urlă despre sinucidere, dar e primul care și-ar mânca fetița dacă ar rămâne închis într-o peșteră și ar muri de foame.

Iată, deci, ce simplă ar fi viața, daca n-am mai fi atat de narcisisti! Depărtează-te de ține însuți – asta-i tot. Ia-ți o distanță sănătoasă. Și când mă gândesc cât mai fremătam, cum tremuram înainte să adorm! Mă uitam la cinci dimineața pe fereastră și îmi spuneam “poate mâine…” – vorbeam literalmente cu moartea. Era o legătură atât de intimă, aproape patologică! Eram în pragul halucinațiilor.  Nimic nu mai conta. Moartea era totul. Orice om care vorbea despre altceva in afara de neant, era un cretin pentru mine. Ce tâmpit! Nici viața nici moartea nu sunt totul – acest “totul” e o parte din altceva, trăim într-un infinit de infinituri de intreguri. Importantă e clipa, ce faci cu ține, fii mereu în alertă, desăvârșirea ființei tale să fie obsesia ta. Restul, că murim sau nu – nu te privește. Fă-ți treaba. Devino versiunea ta cea mai bună. Caută-ți drumul cu care rezonezi și dedică-ți parcurgerii lui timpul rămas. Asta-i tot! Rețeta liniștii sufletești: stoicismul. Dar fără eradicarea pasiunii. Un stoicism vivant, sănătos, pe alocuri arzător chiar. Un altfel de stoicism – o cumpătare energică, voioasă – un stoic mărinimos, care face dragoste cu pasiune. Oamenii viitorului mi-ar plăcea să fie acești “altfel de stoici” – care-și oferă zile de nebunie frumoasă, oameni care știu să lupte atât de elegant împotriva suferințelor acestea ale noastre, venite din chiar narcisismul nostru! Oameni care nu se iau în serios – trăind totuși cu solemnitate. Căzut în această epocă de râme răsfățate și fără destin care se bârfesc și se lamentează din orice, nu-mi rămâne decât consolarea că ei, oamenii celuilalt mileniu – sau, de ce n-am spune-o? – oamenii veșniciei, vor răzbuna toată mediocritatea acestor milenii în care omul s-a crezut universul și s-a comportat ca cea mai măruntă, cea mai periferică submediocritate.

 

Ți-a plăcut? Mă poți susține aici ↓
By |2018-12-08T01:42:35+00:00December 8th, 2018|0 Comments

Leave A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.