Beethoven şi oaia

De fiecare dată când apare într-o carte numele “Beethoven”, pronunț în gând “beetovăn”. Pur şi simplu nu reuşesc să înlătur acel al doilea e. Ce e aşa greu? Betovăn. Şi totuşi! Îl văd venind, îmi ştiu problema, îmi spun că o să fiu atent, mai citesc ce mai citesc şi apoi iar: beetovăn. Să behăi în gând – ce tâmpit! Zadarnic pronunț apoi, furios, cu un e – comedia se repetă iarăşi, după câteva pagini. Parcă sunt posedat de o putere obscură, ce mă aduce mereu la condiția de oaie. Cu-atât mai ruşinoasă postura mea cu cât apare atunci când pronunț numele unui geniu. Îndată ce apare Beethoven – devin cea mai proastă oaie din toate timpurile. Măcar de-aş avea inocența oii, dar nu, sunt o oaie mândră de imbecilitatea ei, o oaie cu nasul pe sus, arogantă şi orgolioasă – dovadă că ea nu behăie decât când apare Beethoven (scriind, am pronunțat iar cu doi e!) Sper că sunt blestemat, refuz să cred că sunt nesfârşit de prost – dar ăsta-i clasicul refuz al omului prost, din păcate…

Ți-a plăcut? Mă poți susține aici ↓
By |2018-12-13T01:35:31+00:00December 13th, 2018|0 Comments

Leave A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.