Milogul suprem

E. îmi donează €10. Lângă donație, mesaj: “cu căldură, pentru calorifer.” Atât, fără pic de emfază. Mesaj jovial şi simplu. Aşadar, infuzie de căldură sufletească într-un calorifer rece. Cât m-am mai bucurat! Nu pentru sumă (care totuşi e scandalos de nemeritată), cât pentru faptul că un om absolut străin îmi oferă din banii lui pentru că citea tâmpeniile mele şi se înduioşase de mine. Apoi, reacție de om orgolios: “De unde această mărinimie? Oare o ajut cu ceva prin ce scriu? Nici vorbă! Dar, ce-i drept, sunt un milog colosal! Cu carisma mea de cerşetor, nu mi-ar rezista nici cel mai zgârcit om.” Îmi imaginam apoi cum aş începe să scriu poezii pentru trecători, cum aş călători ca o haimana prin toate țările şi-aş trăi din “căldura” oamenilor. În fond, o viață de milog. Cât m-ar mai invidia greierii! Apoi, la 50 de ani, fără o “situație”, scrii o carte – poate cea mai mare din câte s-au scris, în care vei cuprinde din energia fiecărui om cu care ai avut contact. Va fi o biografie a globului pământesc – ce scriitor mai bun pentru asta decât un Cerşetor? De la o menajeră care întindea rufele prin Lisabona până la o bunicuță care se întorcea dintr-un aprozar din Basel – toți vor fi acolo. La mormântul meu vor veni apoi toți oamenii străzii de pe toată planeta şi vor fi ajutați de toți acei turişti care vin acolo special pentru a vedea “casa de veci” (mormânt dat de pomană, şi el!) a celui care a fost cel mai mare milog din toate timpurile, dar şi pentru a le oferi ajutor “cu căldură, pentru calorifer”, celor care stau acolo zi şi noapte, priveghindu-l pe tatăl lor. Deja aud pe lângă mormântul meu şuşoteli, două studente bârfitoare (frumoase, de altfel) – una spunându-i celeilalte: “ştii c-a fost primul om din istoria universului care a fost îngropat cu mâna întinsă?” – cealaltă, răspunzându-i cu umor: “îi cerşeşte lui Dumnezeu…” – apoi se uită încă o dată la mormântul meu, apoi la cer, şi se întreabă dacă Dumnezeu mi-a răspuns. N-apucă să mai contemple mult că primeşte un telefon. E fratele ei. “Ai să-mi dai şi mie €10?” o întreabă direct, fără s-o salute. “Scuze, nu mai am, tocmai acum vin de la Milog…” – e vădit deranjată că îi fusese violată clipa ei intimă alături de Milog. În loc de răspuns, fratele ei îi închide telefonul furios. Stă pe trotuar, copleşit de tonul admirativ pe care sora sa îl avea față de Milog, căruia îi oferise ultimii bani. Îşi repetă obsesiv în gând majuscula pe care o simțea în glasul surorii sale, cât era de cucerită de El! Deodată se ridică şi, cu capul plecat şi oftând, îşi spune: “se pare că trebuie să mă angajez… eu nicioată n-am să pot fi milog… da, eu, pare-se, n-am geniu… dar oare cum am putut crede că aş putea să?… Adică… să întind mâna, aşa, deodată? Eu, care… Ce şanse aveam eu să mă ridic la josnicia Lui? Eu, care de când m-am născut am căldură în calorifer!” Plânge. Apoi deodată o bancnotă de €10 îi cade în fața ochilor. Ridică privirea – vede un străin, care deja se depărtase de el şi-l luase drept un cerşetor. Strânge, cu mâna tremurândă, bancnota de €10 şi zâmbeşte cu lacrimi în ochi: “Se poate! La o adică, şi eu pot!… Ce vă holbați la mine, trecători? Veniți, veniți, haideți, fără sfială, veniți, omenire – veniți să vă închinați în fața celui care îngenunchează în fața voastră – veniți şi priviți-l pe cel mai mare milog al acestei planete!” Seara se pune în pat să doarmă. E cu bancnota în mână – ea e singura care îi confirmă destinul său colosal, de om care va marca universul prin cerşit. Trece o oră, trec două, priveşte bancnota prin întuneric şi nu poate să adoarmă. Se face 5 dimineața. Afară, o lumină moartă care parcă-şi cerşeşte deja sfârşitul, o dimineață care milogeşte noapte. Neputând dormi, se ridică din pat şi pleacă spre cimitirul unde era înmormântat rivalul său de întins mâna. Îi priveşte chipul rugător şi îngenunchează în fața mormântului: “Toată noaptea am avut gânduri… negre, de megaloman, o grandomanie grețoasă şi sinistră, sa vedeți… m-am crezut… cel mai mare milog din toate timpurile! Sunt o ruşine, o lepră, un leneş de mâna a doua, un împotmolit al statului degeaba! Iartă-mă, maestre!” Îi aşterne, cu venerație, bancnota pe mormânt, se ridică şi pleacă. La interviu. Din ziua aceea avea să muncească.

Ți-a plăcut? Mă poți susține aici ↓
By |2018-12-14T11:21:21+00:00December 14th, 2018|0 Comments

Leave A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.