paradoxul prieteniei

Confuzia la care-l condamni pe cel care începe conversația cu tine pentru a te insulta, sau pentru a te ironiza, a îți reproșa ceva, iar tu, departe de a te apăra, îi dai dreptate! Nimic nu derutează mai mult un detractor decât atunci când “victima” să îi ține isonul. Întâmplarea face ca eu chiar să-mi fiu cel mai agresiv critic – e foarte greu să spui ceva despre mine mai rău decât am spus eu însumi. Astfel ajung ca, după o oră în care celălalt tot încearcă, împotmolit, să mă jignească, să înceapă să se simtă stânjenit, ba chiar e gata să-și ceară scuze c-a încercat să-mi fie mai mare adversar decât îmi sunt eu însumi și, resemnat că nu mă poate detesta, începe să mă placă și vrea să-mi fie prieten. Simțindu-mă trădat în cauza mea de a mă denigra, văzând că, vrând să-mi fie prieten, m-a abandonat în insultele pe care le șlefuiam alături de el împotriva mea, rup, revoltat, orice legătură cu el.
Ți-a plăcut? Mă poți susține aici ↓
By |2018-12-15T19:41:32+00:00December 15th, 2018|0 Comments

Leave A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.