“Ea nu era de aici…” Cioran despre poeta Susana Soca

N-am întîlnit-o decît de două ori. E puţin. Dar extraordinarul nu se măsoară cu măsurile timpului. M-a cucerit din prima clipă cu aerul ei absent şi înstrăinat, cu şoaptele ei (căci nu vorbea), cu gesturile şovăielnice, cu privirile ce lunecau peste fiinţe şi lucruri, cu prezenţa ei de spectru adorabil. “Cine eşti? De unde vii?”, iată întrebarea care-ţi venea să i-o pui fără să stai pe gînduri. N-ar fi putut răspunde, într-atît se confunda cu misterul ei ori nu-i plăcea să-I trădeze. Nimeni nu va şti niciodată cum de izbutea să respire, ce rătăcire o făcea să cedeze magiei sufiului, şi nici ce căuta printre noi. Sigur este că nu era de aici şi că nu ne împărtăşea decăderea decît din politeţe ori din cine ştie ce curiozitate morbidă. Doar îngerii şi bolnavii incurabili pot inspira un sentiment analog aceluia pe care-l încercai în preajma ei. Fascinaţie, tulburare supranaturală! Din prima clipă cînd am văzut-o m-am îndrăgostit de timiditatea ei, o timiditate unică, de neuitat, care-i dădea înfăţişarea unei vestale istovite în slujba unui zeu clandestin sau a unei mistice răvăşite de dorul ori excesul de extaz, neînstare să se mai reîntoarcă vreodată printre evidenţe! Copleşită de bunuri, răsfăţată după cîntarul lumii acesteia, părea totuşi desprinsă de toate, în pragul unei cerşetorii ideale, sortită să-şi murmure sărăcia în miezul imperceptibilului. De altfel, ce-ar fi putut să posede şi să rostească, de vreme ce tăcerea îi ţinea loc de suflet, iar perplexitatea – de univers? Nu aducea ea aminte de-acele făpturi iscate din lumina lunii, despre care vorbeşte Rozanov? Cu cît te gîndeai la ea, cu-atit erai mai puţin înclinat s-o judeci după gusturile şi vederile timpului. Sta parcă sub povara unui blestem din alte vremi. Din fericire, însuşi farmecul ei făcea parte din revolut. Ar fi trebuit să se nască sub alte zări şi într-o altă epocă, în mijlocul landelor din Haworth, în ceţuri şi dezolare, alături de surorile Bronte… Cel ce ştie să descifreze chipul omenesc citea cu uşurinţă pe al ei că nu e osîndită să dureze, că va fi cruţată de coşmarul anilor. In viaţă fiind, părea atît de puţin complice vieţii, că n-o puteai privi fără să te gîndeşti că n-ai s-o revezi niciodată. Un adio nespus era însemnul şi legea firii sale, gloria ursitei sale, pecetea trecerii ei pe pămînt; de-aceea îl purta ca pe un nimb, nu din ostentaţie, ci din solidaritate cu nevăzutul.

(Cioran, Exercițîi de admirație)
Textul îi este dedicat poetei Susana Soca pe care Cioran o numea o “Victoria Ocampo a Uruguayului. O femeie foarte frumoasă și foarte bogată, care a învățat rusă special pentru a merge în Rusia și pentru a-l întâlni pe Pasternak. A murit într-un accident de avion. Henry Michaux era îndrăgostit de ea, a vrut să se căsătorească cu ea, dar ea nu și-a dorit acest lucru”.

Citind poezia lui Borges despre Susana Soca, din cartea El hacedor (Creatorul), Cioran spune: „Poem emoțional al lui Borges dedicat Susanei Soca. Poate că ar fi meritat mai mult decât atât, dar, în orice caz, nu e rău“.

________
susține-mă cu 4 lei lunar: patreon.com/bogdanliviu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *