Conferința lui Patapievici despre Blaise Pascal și Dumnezeu

Am să încep prin a vă spune cine a fost Blaise Pascal. Cel care face descrierea pe care am să v-o citesc este Chateaubriand: “A existat un om care la 12 ani, cu linii și cercuri, a creat matematicile, care la 16 ani a făcut cel mai savant tratat despre conice care a fost văzut de la antichitate încoace, care, la 19, a construit o mașină prin care intelectul și raționamentele puteau fi reproduse, care, la 23, a demonstrat fenomenele greutății aerului și a distrus una dintre marile erori ale fizicii vechi, un om care, la o vârstă la care ceilalți oameni încep abia să se nască, terminând de parcurs întregul domeniu al științelor umane, și-a dat seama de neantul lor și și-a întors gândurile către religie; un om care, din acest moment și până la moartea sa, petrecută la vârsta de 39 de ani, mereu infirm și mereu suferind, a fixat limba pe care aveau s-o vorbească Bossuet și Racine, și care a dat modelul celui mai deplin sarcasm ca și al raționamentului cel mai puternic, în fine, acela care in scurtele intervaluri pe care i le lăsau bolile sale, a rezolvat, ca o distracție de la suferințele fizice pe care le avea, una dintre cele mai înalte probleme de geometrie și a zvârlit pe hârtie gândurile care țin atât de Dumnezeu cât și de om. Acest geniu înspăimântător se numea Blaise Pascal.”

O conferință extraordinară pe care v-o recomand cu drag. Vizionare plăcută! https://www.youtube.com/watch?v=mLwwvx0cPcY

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *