Dictatorul – Mama cu cărucior

Oare câte femei au făcut copil din dragoste pentru putere? Există dictator mai mare decât o femeie cu un cărucior? Cum o poți contrazice? Oriunde ar fi, orice ar face, are dreptate. Dacă e în tren și stă cu șosetele murdare pe celălalt scaun și-și usucă chiloții pe geam masturbandu-se de fata cu copilul, îi zâmbeșți jenat și te scuzi că n-ai văzut-o când întindea rufele ca s-o ajuți, cauti disperat un vibrator sau iti oferi serviciile. Dacă ești în magazin și e în spatele tău și asculți muzică în căști și nu te-ai sesizat singur să îi lași întâietate inainte ca ea sa apara la coada, daca n-ai simtit ca va veni la coada inca de cand a pus in plasa ultimul produs și-a trebuit ca Ea să îți ceară voie, tot magazinul e împotriva ta și ar sărbători dacă ai muri in chinuri pe loc. Uneori se și victimizeaza pentru a te portretiza intr-un si mai mare monstru: “puteți, va rog, să mă lăsăți? Știți, cel mic…” Tu, mereu, același răspuns, cazand in genunchi: “Vai, se poate? Nu v-am văzut, mii de scuze.!Va plătesc eu comanda, uber, și va car plasele acasă. Spal si pe jos, numai va rog, iertati-ma! Stiti, muzica…eu, de altfel, nici nu aud cu o ureche, indurati-va, fiti buna, fiti si mama mea!” Magazinul tot nu te iartă. Pentru acei oameni vei rămâne pe veci ultimul om. Iar dacă mama te tolerează e pentru a oferi acel gest de mărinimie de care ei, ceilalți din magazin, oamenii de rând, n-ar putea fi capabili. “Uite-o, ii zâmbește, îl acceptă pe nenorocit”. Se fac deja analogii cu Iisus, se lansează nume precum Fecioara Maria. Apare deodata insa si sotul ei, Nicu, 47 de ani, nimic biblic. Un ins ca oricare altul. Daca ar fi venit singur, nimeni nu i-ar fi dat intaietate. Un tata, irelevant. Daca mai are si o bere la jumatate de litru, e cu adevarat lepra pamantului. “Mai bine sa n-ai parinti, decat astfel de scursuri!” soptesc unii. Cum ar fi să intre în magazin o femeie cu un cărucior, să scuipe oamenii, să ne împingă pe toți și să se bage în față, să i se dea produsele și, fără să plătească, să părăsească magazinul. Totul fără niciun cuvânt de protest. E mama, e normal. tipa de la casierie sa zambeasca cu flegma pe fata “Va multumesc, o zi buna!” Ar suna oare cineva la poliție? Cine ar putea-o acuza pe “biata mama”? “Bună ziua, poliția? Veniți repede, o mama ne-a scuipat pe toți și a furat o bară de salam.” Poliția ar veni repede, dar că să te bage la pușcărie pe ține, nenorocitule, “tu nu ai bă, mama? Toți avem o mama…” Efectiv să omorî oameni prin intersecții țînând cu o mână un cărucior cu altă o sabie. “Știți, asta micu’…” scuzandu-te c-ai măcelărit pe cineva pentru că plângea cel mic și ai crezut că dacă omorî oameni se calmează. Față de bătrâni nu există această groază. Adevăratul zeu, marele monstru e mama. Îmi e puțin teamă să scriu despre asta. Știu că e un subiect sensibil. În toată literatură lumii, n-a scris nimeni un pasaj despre dictatura mamei cu cărucior. Sunt oameni care s-au sinucis neputând trăi cu vinovăția de a fi avut căști și a nu fi fost atenți să lase locul înainte că mama să urce în metrou. S-au ridicat abia când mama a urcat în metrou și i-a privit, da, mama a ajuns să se umilească până intr-acolo de a privi spre tine ca tu să te ridici, criminalule! Iar oamenii au simțit asta imediat. Erai si la Piata Unirii. Efectiv mii de oameni care te urau in aceeași secundă. Te ridici jenat, cerându-ti iertare, încerci să faci un compliment copilului, te bâlbâi. Dar e tardiv… deja tot metroul e împotriva ta. Auzi, in loc de “Atenție se-nchid ușile”, aceeași voce care spune: “Sper sa mori, nenorocitule!”

Sustine cu 4 lei lunar:

https://www.patreon.com/bogdanliviu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *