Iisus la Lidl

La Lidl. În fața mea, un tip de vârsta mea, cam la fel de drăguț, genul ăla de ins inocent, visător, îndrăgit de mulți dar care nu poate iubi pe nimeni. Un psihopat bun la suflet care caută să-i ajute pe cei din jur. Nenorocitul ăsta splendid m-a umilit fără s-o știe. Eram în spatele lui cu 3 felii de pizza și o doză de cola zero. Aveam conștiința propriei umilințe, știam că sunt degradat cu acele produse în mână, apoi îl văd pe el – sau mă văd pe mine în el. În cărucior erau următoarele: banane, pepene, porumb, mix de legume, cartofi dulci, orez, mere – singura chestie “nesănătoasă”, de care mă puteam agăța ca să mă simt mai puțin un gunoi uman erau patru iaurturi mici de cocos. Apoi, ce văd? Scoate telefonul și le face poze fix iaurturilor apoi îi scrie pe WhatsApp – probabil prietenei sale, n-am băgat capul, nu sunt chiar atât de infect, dar sunt convins că era iubita lui și pentru ea le luase. El practic luase toată sănătatea pământului. Până și faptul că făcuse poză, mă regăseam și acolo, clasica fotografie când te asiguri că i-ai luat produsul corect, că ai luat cum era ideal pentru ea – are și el asta, să facă cum e ideal pentru celălalt, să fie omul perfect. E agnostic dar se crede, fără îndoială, Iisus. Nu m-ar fi mirat dacă-l vedeam deodată cățărându-se pe banda produselor încercând să zboare. Apoi, ca și când nu mă umilise suficient, mă privește deodată – aproape că-mi venea să-mi cer scuze: “uite, eu sunt ca tine, știu exact ce faci, cum ești, și eu trăiam fix așa, am și acum bonurile fiscale de la produsele pe care le cumpăram, trăiam fix ca tine, ba chiar și mai și, făceam uneori numai shake-uri din chestii sănătoase, fulgi de ovăz, paste, migdale şi pasiune, iată regimul meu! Dar acum… of, nu știu ce se întâmplă cu mine! Nu îmi mai pasă efectiv. Crezi că sunt fericit? Știu prea bine că asta e mâncare de subom degradat, că nu mă reprezintă!” dar omul, departe de a mă judeca, mă privește în ochi și-mi spune zâmbind, așa cum faci cu un om din specia ta: “Ah, doar atât ai? Păi mergi înainte. 😀” Fix ce-aș fi făcut eu! Îi simțeam acea măruntă mulțumire de sine că ajută un alt om, apoi vinovăția că se simte mândru de micul gest, condamnându-se, răsfățându-se în asta. Nenorocitul îmi furase cu totul identitatea. Eram totuși mai drăguț decât el. Îmi venea să-l îmbrățișez și să-l omor în bătaie totodată. Ce om frumos și imposibil! De ce nu picasem și eu în spatele tipului din fața noastră care avea o bere și niște salam mizerabil? Ăla e omul meu, în mocirla lui mă simțeam la adăpost. Trebuia să apară acest exemplar perfect de om ca să-mi arate cum nu mai sunt. Cum era să-i fi spus la: “păi poți s-o iei în fața mea. 😀 ” – hey, nu te cunosc dar cred că Dumnezeu mi te-a scos în cale – nu ca să mă lași înaintea ta la Lidl, ci ca să-mi revin, să mănânc iarăși ca înainte, să mă redresez spiritual, tu n-o știi, străine, dar trăiesc foarte superficial, vulgar – și asta se vede în chiar aceste produse nenorocite pe care le țin în mână. Vorbește și Nietzsche în Ecce Homo de importanța regimului. E imens! Chiar cred că ești ceea ce mănânci. Ce poet bea cola zero? Ne putem imagina pe Novalis la coadă la Lidl cu cola zero? Astea sunt plăcerile unui om primitiv, rudimentar, vulgar. Cum să bei şi să mănânci așa ceva? Mi-e silă de ce am în mână, mă simt umilit că-mi place cola zero, acest sifon negru cu îndulcitori și această pizza de cea mai joasă speță, această pizza care dacă era o femeie o găseam într-un bordel – dar totuși sunt aici, în palton și te privesc, bându-mi sifonul alături de târfa mea de pizza. Ascultă, tu crezi in Dumnezeu? Nu răspunde – nici nu mai contează, eu cred!” După care venea ambulanța și le povesteam doctorilor cum eu trebuia să fiu Iisus să revin pe pământ și să salvez lumea dar m-a ispitit diavolul cu cola zero.

Sustine cu 4 lei lunar:

www.patreon.com/BogdanLiviu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *