Coronavirus. Interviu cu George Bacovia

Bogdan Liviu: Domnule Bacovia, cum e în carantină, ce simțiți?
George Bacovia: Nimic. Pustiul tot mai larg părea… Şi-n noaptea lui amară tăcuse orice cânt. Şi-nvineţit de gânduri, cu fruntea în pământ, omul începuse să vorbească singur…
Bogdan Liviu.: Pământ?!? Deci ați ieşit din casă? #statiacasa
George Bacovia: Pe stradă urle viața și moartea. Și plângă poeții poema lor vană…
Bogdan Liviu.: Totusi, fie si poet de geniu, stiti, rigorile, societatea – nu putem actiona iresponsabil, daca-mi permiteti, nu mai suntem liceeni sa ne rasfatam in iresponsabilitate…
George Bacovia: Liceu, cimitir al tinereţii mele – pedanţi profesori si examene grele…
Bogdan Liviu.: Vă dau întru totul dreptate – la facultate e la fel, de altfel, o ştiți. Şi totuşi, bănuiesc că prima dragoste s-a petrecut în liceu, nu? I-ati scris o poezie iubitei, ce i-ați spus?
George Bacovia: Asculta, tu, bine, iubito, nu plange si nu-ti fie teama, asculta cum greu, din adancuri, pamantul la dansul ne cheama…
Bogdan Liviu.: Of! Si cum a reactionat biata fata?
George Bacovia: Ea plânge şi-a căzut pe clape. Şi geme greu ca în delir… În dezacord clavirul moare. Şi ninge ca-ntr-un cimitir…
Bogdan Liviu: V-au sensibilizat lacrimile ei? Ati incercat s-o impacati banuiesc?
George Bacovia: Din tot ce scriu, iubito, reiese-atât de bine – aceeasi nepăsare,de oameni, si de tine.
Bogdan Liviu: Cam dur pentru o fata de liceu cu inima sfasiata. Dar macar ati fost sincer. Cum a reactionat?
George Bacovia: Sunt lângă un gard rupt. Şi vântul bate cu frunze ude…
Bogdan Liviu: A ramas indragostita deci. Ba chiar abandonul dumneavoastra a facut-o sa va adore si mai tare. Era genul care te urmarea acasa si dadea foc la usa, inteleg… Va temeati pentru sanatatea dumneavoastra, stia unde locuiti?
George Bacovia: Departe, in cetate viata tropota…
Bogdan Liviu: Imi cer scuze, pe wikipedia gasisem ca locuiati intr-o garsoniera… Pana la urma care e adevarul?
George Bacovia: Te uită cum ninge decembre…
Bogdan Liviu: Domnule Bacovia, schimbati subiectul? Si-n plus, suntem in martie!
George Bacovia: Când iar începe-a ninge. Mă simt de-un dor cuprins…
Bogdan Liviu: Sunt literalmente 29 de grade. Nu va ninge, stati linistit.
George Bacovia: Colindă plăceri. Ninge. În noaptea de Crăciun. Damigeana cu vin…
Bogdan Liviu: Fie si-asa, dar mai sunt 9 luni pana atunci… Pana atunci sa ne bucuram de celelalte zile!
George Bacovia: Curg zilele spre cimitir. Trist, una câte una… Şi destrămând al vieţii fir. Se duc pe totdeauna…
Bogdan Liviu: Da… dar sa nu uitam, ce frumoasa e viata! Uitati-va pe fereastra, soare, totul inflorit…
George Bacovia: De mult, de mult cunosc doi plopi. Ce-mi stau şi azi în cale. Îmi place mult ca să-i privesc, dar mă cuprinde-o jale… Căci parcă-mi spune-un nu-ştiu-ce…Ca mâine poate am să mor. Şi dânşii n-or mai fi priviţi, de nici un trecător…
Bogdan Liviu: …putem desface blestemata aia de damigeana cu vin, nici eu nu mai am rabdare pana la Craciun…
George Bacovia: Doamne! necesitatea unui vin… Şi-a gândului culmi de poezie.
Bogdan Liviu: Ei, dar ce v-ati entuziasmat! Asa mult va place vinul? Dar vad ca v-ati pus deja singur in pahar…
George Bacovia: Voi bea, ce să fac? Până la analiză, mă distrez. De ce să ne temem. Despre un „aiurez”?
A, dac-ai fi de esenţă, Răscopt ca în repeţitul ferment, poate am munci să aflăm. Al vieţii lament…
Bogdan Liviu: Haideti mai bine sa ciocnim, sanatate si numai bine! Noi sa fim sanatosi si sa iubim viata din tot sufletul!
George Bacovia: Ce trist amor, să vrai, să stai, cu cei ce mor.
Si ce avânt, să treci, pe veci… Într-un mormânt.
Ce fără rost, trăind, gândind, de n-ai fi fost. Si ce cuvânt… Mister… În cer… Si pe pământ…
Bogdan Liviu: … okay. Multumesc pentru interviu, ati fost o companie extraordinara. Indraznesc sa sper ca sentimentul e reciproc si prezenta mea v-a facut placere. 😀
George Bacovia: Stam singur lângă mort… si era frig…Si-i atirnau aripile de plumb.
Bogdan Liviu: Cred ca v-ati ametit putin.
George Bacovia: Oh, amurguri violete… Vine. Iarna cu plânsori de piculine…
Bogdan Liviu: Am inteles, haideti sa va asez usor in pat, odihniti-va…
George Bacovia: Peste parcul părăsit. Cad regrete. Si un negru croncănit…
Bogdan Liviu: Deci e adevarat, aveti garsoniera aceea la Titan langa parc nu?
George Bacovia: Tăcerea în gol vibrează cu zvon…
Bogdan Liviu: Haideti, intindeti-va si stati linistit…
George Bacovia: Şi totul se mişca în umbre trecătoare. Un cer de plumb de-a pururea domnea, iar creierul ardea ca flacăra de soare…
Bogdan Liviu: Eu v-am spus sa puneti si sifon ca e prea tare!
George Bacovia: Şi toamna, şi iarna. Coboară-amândouă;Şi plouă, şi ninge – Şi ninge, şi plouă.
Bogdan Liviu: Poate ca intr-adevar e iarna si ninge… O sa mai beau si eu putin, va mai supraveghez putin… Sa sting lumina?
George Bacovia: Ninsoarea umplea noaptea pe când urcam scările unei mari case având scris pe ușa de intrare: “Orice lumină e oprită”
Bogdan Liviu: O s-aprind putin veioza din sufragerie, o lumina slaba, slaba, cat sa nu va fie teama, cat sa nu ne inghita intunericul pentru totdeauna…
George Bacovia: Noapte… Cine iar aprinde lampa. Când e prea târziu?
Bogdan Liviu: Cu dumneavoastra ma simt ca dupa un revelion din care nu mai avem ani in care sa trecem, si stam pe loc intr-un suspin pana murim…
George Bacovia:
Bogdan Liviu: Ati adormit… Si iata, aveati dreptate… a inceput sa ninga… si ninge cum omul iubeste, ninge greu, greu, greu…
“Si luna inclina spre apus cu o lumina de spaima peste orasul adormit in zapada, reflectandu-se si pe multe fotografii de portelan prin cimitire… Nu stiu cine a pus sa stea in aer o foaie de hartie pe un fir de paianjen si o singuratate din toate timpurile sa doarma pe acesti pereti.”
Bogdan Liviu: Dumneavoastră ați scris asta? E atât de frumos, îmi umple inima de viață! Auziți? Acum că v-am prins, ia spuneți-mi, de mult am vrut să vă-ntreb! …Dar unde-ați plecat? Domnule Bacovia? Unde sunteți? Veniți înapoi – iată, ninge! Eu oricum stau în picioare, luați loc, luați loc! “Și vino și tu mai aproape”, veniți, e încă ziuă “și ce întuneric”, veniți să vedeți cum ninge în martie, veniți s-ascultați vijelia! “Sau zilele mele – totuna – aș vrea să le-nvăț simfonia” – poate învățăm împreună, veniți că mai am vin, “mai spune s-aducă și ceaiul”, l-am adus singur, n-am pe nimeni, veniți, vă rog, veniți că mai avem și timp și mai avem și … nu, nu, aveați dreptate… nu mai avem… și poate niciodată n-am avut… da, e târziu, ar trebui să plec și eu – oricum, în mine a mai rămas viu numai un regret într-un pustiu…

Dacă ți-a plăcut acest text,
susține-mă cu 4 lei: patreon.com/BogdanLiviu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *