Cum e românul

“da, si Isus e alt escroc… doar ca nu anost, ci sinistru.” – Andra B. / Cum poate un om să ajungă astfel? Cât putregai să ai în suflet să spui așa ceva? Orice carte despre mizeria umană poate începe cu acest citat. Ea e un caz extrem de vierme cu păr lung, dar întâlnesc adesea acest comportament “superior” – de la toate nulitățile! Există români care cred că le sunt superiori celor despre care vorbesc dacă-i ironizează. Am auzit – spus de către profesori! – “nea Nietzsche”, el, care scosese o teză de doctorat insipidă construită din opiniile altor oameni, el, care n-avusese niciodată un gând și-și adormea studenții și soția, era, din înaltul catedrei lui unde stătea degeaba, deasupra lui Nietzsche, își permitea să vorbească despre Nietzsche ca despre un coleg de bancă prostuț. Nu reușim să ne educăm respectul față de valori oricât am citi, e ceva profund superficial si putred în natura noastră. Îi ironizăm pe cei pe lângă care noi nici nu existăm și ne lăudăm cu ironia pe care-am făcut-o, punând acel joc de cuvinte deasupra întregii opere a unui om care a marcat o epocă, iar ceilalți români îl apreciază pe cel care-a făcut asta – ce comedie sinistră!

“Românul îşi zeflemiseşte propria lui condiţie şi se risipeşte într-o autoironie facilă şi sterilă.” Nu cunosc vorbă care să descrie mai bine românul. Și, tot citindu-l, observ cât de profund român era și Cioran! Doar că ironiile și autoironiile lui aveau spirit (pe alocuri chiar geniu).

sustine cu 4 lei pe luna:

patreon.com/BogdanLiviu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *