The Social Dilemma – documentarul mediocrilor

Am încercat să văd The Social Dilemma. Am îndurat doar jumătate din el. Prost făcut, nu spune nimic nou. E exact documentarul pentru mediocri care vor să se simtă inteligenți c-au descoperit ceva nou și sub influența emoției de moment spun cu gravitate că-și vor șterge conturile de pe rețelele de socializare iar a doua zi fac poze la spanac pe instagram. Cât de tâmpit să fii să lovești în internet pentru că nu ești tu în stare să-l folosești pentru a te dezvolta? Dacă nu ești pleavă, poți, prin internet, să ai acces la toate cărțile lumii. Pot să ascult cursuri de acum zeci de ani, pot să văd cursuri de la Yale, să văd toate filmele lui Tarkovski, să-l ascult pe Isaiah Berlin predând, există un interviu cu Bertrand Russell din 1950! Da, e pe YouTube, acest YouTube mult hulit care “distruge societatea”. Dacă nu era internetul, eu nu aflam de cei mentionati mai sus. Școala m-a învățat că Eminescu e Luceafărul și Bacovia e Plumb și că trebuie să citesc pentru note mari pentru că diploma defineşte un om. N-am auzit de la niciun profesor numele “Vasile Pârvan”, și, mai grav: “Dostoievski” si, mai grav, “imaginatie”. Mi s-a spus însă să cumpăr cărțile profesorilor și să învăț comentarii. Ce vină are YouTube că tu stai ca prostul si te uiti la clipuri cu oameni care ling un cactus sau alunecă pe o banană? N-are nicio vină Facebook că tu n-ai înțeles din viață decât să-ti faci zilnic poze din același unghi care te favorizează, să stai 5 ore să pui efecte în care nu mai ești tu și să primești aprecieri care-ti umplu golul interior. Ești dependent de acele aprecieri pentru a fugi mereu de tine însuți, pentru a astupa cu aprecierile vidul care ești de fapt. Dacă nu exista Facebook, găseai altă activitate la fel de nulă, erai același imbecil care n-are nicio idee și caută să-și deruleze timpul pentru că se plictisește cu el însuși. Internetul e cea mai mare invenție a lumii, e un miracol că pot să discut într-o secundă cu cineva din Norvegia, că pot să văd orice film și să citesc orice carte, că am toate simfoniile lui Beethoven și toate tablourile lumii la un click distanță. Faptul că e folosit pentru a promova materiale pornografice cu copii, că e folosit pentru propagandă de știri false și toate mizeriile, n-are legătură cu internetul, el e o ustensilă în care omul poate face ce vrea. Avem șansa să facem ce dorim, aveam totul la dispoziție să devenim Oameni. Nu internetul e ipocrit, manipulator și mizerabil, ci omul, în mare parte, de-asta se întâmplă multe mizerii pe internet, el e oglinda desăvârșită a rasei umane. Nu internetul e de vina ca tu nu ai repere morale, demnitate sau principii si pacalesti oamenii cu pozele tale pentru a parea altfel decat in realitate. Propaganda asta anti rețele de socializare, anti internet, îmi pare un scandal. În loc să lucrăm cu noi înșine și să ne fie rușine că nu suntem în stare în viață decât să dăm scroll la nimicuri deși avem acces la toată arta lumii (poți intra de-a dreptul intr-un muzeu de artă), noi stăm și intrăm, culmea, chiar pe rețelele de socializare ca să spunem că o să ne ștergem conturile, să mai primim niște aprecieri și să fim în centrul atenției, în postura noastră de intelectuali care s-au prins cum stă treaba cu internetul care-ti spală creierul. Să nu dăm vina pe internet pentru că noi suntem maimuțe care nu știu să-l folosească și abuzează de el în cel mai prost mod. Internetul îți poate da și Blaise Pascal și manele. Tu alegi.

Ajută-mă cu 4 lei să pot continua să scriu:
lei: https://www.patreon.com/bogdanliviu

Comments

  1. Sonechka

    “You take a knife, you use it to cut the bread, so you’ll have strength to work; you use it to shave, so you’ll look nice for your lover; on discovering her with another, you use it to cut out her lying heart.”

    1. Post
      Author
      bogdanliviu

      pe asta n-o stiam, dar e adorabila.
      imi aminteste de o faza cu un rus care-si banuise sotia vreo 20 de ani zi de zi ca avea o aventura, cand in sfarsit afla nu stiu cum ca se inselase, isi ia zilele. Nu putuse indura ca a banuit-o atata timp.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *