Mihail Radu Solcan – Jurnal (1) Vremuri noi, vremuri vechi. Jurnal 2007–2013

Scăparea este în cultură, nu în sensul de a-ți face un nume care să rămână în cultură, ci în căutarea de a trăi fiecare clipă în chipul cel mai interesant din punct de vedere intelectual.(Mihail Radu Solcan)E un bun antidot la nihilism. Dar e şi un drum extrem de egoist şi întrucâtva obtuz, în măsura în care calea strict intelectuală îmi pare insuficientă, e un drum lipsit de sevă, ardoare, nervi, arbori şi lacrimi, e drum de cărturar, nu de poet (dacă prin poet înțelegem un Om întreg). Tolstoi vedea în sensul vieții sacrificarea pentru umanitate, să-ți aduci mica ta contribuție – a profita de ce au făcut alții, a te plimba prin cărțile, prin munca lor, fără să oferi mai departe ceva, mulțumindu-te să parazitezi în spiritul celorlalți, e plăcut, călduț, dar insuficient – având anumite capacități, ai şi responsabilitatea de a împrospăta amprentele celor pe urma cărora ai călătorit. De altfel înainte de moarte domnul Profesor o spune: “simt că ar trebui să las ceva în urma mea.” Acest gând vine din conştientizarea responsabilității, un sentiment de datorie față de autorii citiți şi de societate, nu din orgoliu, din obsesia mediocrului de a ieşi în față, de a fi nemuritor – ce Om admirabil, prin contrast cu cei care, fără capacitățile dânsului dar cu un orgoliu nemăsurat, publică zilnic câte o “carte”, obsedați să lase ceva în urma lor – moloz, lipsă de talent şi ignoranță, dar să rămână cu orice preț ceva după ei, să aibă “notorietate” – şi ce rânduri frumoase am găsit tot la domnul Profesor, legate de notorietate: “o persoană înzestrată cu anumite însuşiri şi capacități care o ridică deasupra mediei are de ales între notorietate şi deplina independență.” Întâlnisem asta la Cioran – dar el tânjea la glorie: “zile în care vreau să fiu cunoscut şi de o muscă!”, era un megaloman, pe când domnul Profesor, neavând narcisismul Scriitorului, se bucura şi era fericit să-şi ajute studenții, să se plimbe ca un îndrăgostit prin anticariate şi să citească, să gândească, să citească…Un jurnal de care mi-e din ce în ce mai drag – cât regret că nu l-am avut Profesor! Un jurnal care se citeşte cel mai frumos în aceste ore intime şi irevocabile, între 2 şi 5 dimineața. ❤
Voi continua pe site însemnările legate de acest Jurnal pe cât de minunat pe atât de necunoscut la noi.

Dacă ți-a plăcut acest text,
susține-mă ▶️Patreon.com/BogdanLiviu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *