cum sa (nu) te indragostesti

Cum să te îndrăgostești când tu vorbești cu oamenii și recitești ce scrii tu, îți plac mai mult replicile tale, te entuziasmezi, te bucuri că te-ai înțeles imediat, că știai exact la ce te referi. Ca marii mediocri, și tu ești dintre aceia care din oficiu se consideră mai interesanți decât celălalt. Marea ta curiozitate la un dialog început e să vezi ce-o să spui, să vezi dacă vei fi în formă. Paradoxal, singurele clipe când ești atent la ce spune celălalt sunt acelea când nu ești interesat de el și răspunzi politicos și rece. Știu până la virgulă tot ce mi-a spus un profesor universitar care nu-mi inspira nimic și-mi era indiferent – uit însă peste nouăzeci la sută din ce-mi spune cea pe care o simțeam mama copiilor mei într-o seară si aveam elan, energie de zeu. N-am niciun prieten care nu-mi seamănă. De fapt, ce spun? Aproape n-am prieteni. Toți cei care îmi sunt dragi sunt oameni care dacă ar muri și aș răspunde în locul lor la mesaje, nimeni nu și-ar da seama că i-am înlocuit. Toți ceilalți sunt un cumul de ceva ce-am spune noi. Portavoce sau public (dacă nu ne seamănă dar ne înțeleg și râd la ce spunem) – nu există dialog, nu există cunoaștere. Nu pot dialoga decât cu un introvertit care mă înțelege sau un extrovertit care-mi seamănă. Nimic mai fals decât “du-te să cunoști oameni” – nu cunoști nimic. Ba dimpotrivă, pierzi vremea, nu ești capabil să cunoști pe nimeni, accesezi doar frânturi din tine și pierzi tot restul. Tot ce nu te cuprinde nu există – atât ești de absorbit de tine. Incapacitatea de a putea vedea ceva în afara ta, de a aprecia ce nu te conține, de a rezona cu ce îți e exterior, apanajul mediocrului egolatru. Feriți-vă de cei care scriu mult în chat, sub pretextul că vor să vă facă să râdeți (și, bieții nenorociți, chiar vor!) ei de fapt sunt într-un număr de magie, de jonglerii, dialogul e pentru ei un prilej de a defila, de a cuceri. La sfârșit vor crede c-au depus efort, c-au întreținut discuția, c-au fost motorul dialogului, că, uite, s-au sacrificat, s-au oferit, și-au consumat energia pentru celălalt – nimic mai fals, n-ar fi putut face altfel nici dacă ar fi vrut. Le e mai ușor să-și amputeze o mână decât să te asculte, să fie atenți la ce ai tu de zis. Au privirea spre tine dar nu te observă, se uită numai în ei înșiși…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *