România, Revoluția Română din 1989. 30 ani de democrație

Mă uitam la filmări cu tineri de la Revoluție, ce frumos strigau Libertate, toată acea emoție – dar e dezolant să știi că destinul lor era deja confiscat. Mă conectez la emoția lor, sunt fericit, apoi realizez că ei n-aveau să trăiască niciodată cu adevărat ce-și doreau. Mai trebuiau să treacă decenii până ce ecoul dorințelor lor să se concretizeze în realitate. Și ce replică divină, a unui băiat care ieșise în stradă în ciuda împușcăturilor: “Ce dacă vom muri? După ce vom muri vom fi liberi”. În ce punct ajunsese, cum vedea el Lumea. Și nouă ne e lene să mergem la vot…Ultimul gest al lui Ceaușescu a fost să le promită oamenilor încă o sută de lei. Așa îi șoptise Elena Ceaușescu: “mai dă-le o sută”. Românii n-au mai vrut suta, au vrut libertatea. Din păcate, de 30 de ani nu facem decât să votăm cu cei care ne mai promit o sută de lei la pensie și salariu. Ce greu se învață democrația, ce lung e drumul din a înlocui valoarea obiect cu valoarea spirituală, din a face diferența dintre o conservă și Libertate. S-alegi pe Iliescu, mâna dreaptă a lui Ceaușescu, să votezi toată viața PSD, acest partid redenumit din PCR-FSN-PDSR, să nu poți să vezi dincolo de acea sută pe care o primești cu prețul de a îngropa țara în corupție și sărăcie, o sută care-ți omoară și viitorul tău și al copiilor tăi. Situația devenise atât de dezastruoasă încât, prin 2015, după 25 de ani de la Revoluție, oamenii se mulțumeau și cu o sticlă de ulei.Dar PSD e vinovatul pentru acest cancer îngrozitor, sau noi nici nu puteam avea altceva? Poporul așa era construit. Ion Rațiu venea la papion și le vorbea oamenilor din altă lume. Noi voiam pâine. Nu avea cum să preia democrația atât de brutal. După ce-ai fost dresat decenii întregi, nu poți să devii liber deodată. Nu știi ce să faci cu libertatea, te sperie. De aici și replica părinților noștri “stai în banca ta”, adică, ce înseamnă asta? Nu te exprima, nu te căuta, nu-ți dezvolta o identitate, “fii în rând cu lumea”, că dacă nu ești “ce-o să zică lumea?”. Groaza, teama de a nu fi lovit pentru c-ai dezvoltat o identitate. Deschiderea spre celalalt, gândirea proprie – astea nu se câștigă imediat după ce cade un dictator. Am fost preluați imediat de torționari și securiști, de oameni din jurul lui Ceaușescu și ne-am oferit lor cu o naivitate înduioșătoare, din groaza de “a nu ne vinde țara străinilor”. Ne lăsam pe mâinile acestor criminali din iubire pentru Romania! N-am avut nicio șansă. Eram fix în pasajul lui Dostoievski: “Fă-ne sclavii tăi, dar da-ne să mâncam.” Din păcate realitatea e mai groaznică: nici măcar nu ni s-a dat să mâncăm, ni s-a promis că ni se va da o pâine și-am acceptat să ne oferim sufletul, votul, perpetuându-ne mizeria… 🥺

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *