Monthly Archives: March 2022

27 martie 2022. Traieste intens!

Nimeni în univers nu se mai gândește acum la străbunicul străbunicului tău, doar eu – și nici măcar nu l-am cunoscut! Ideea e, trăiește așa cum ai chef, greșește, fii ridicol, riscă, fă-te de râs – ce contează? Peste o sută de ani nu va mai ști nimeni de tine. Nu pot să-i înțeleg pe cei care simt chestii și nu comunică. Ce te reține? O să te refuze Adina de la etajul 3 – așa și? Peste o mie de ani nu va mai exista nici numele Adina pe glob. Eu în locul tău i-aș cânta la balcon, m-aș face de râsul cartierului. Dacă nu e proastă și are puțin umor, o să aprecieze chiar dacă nu te place. Absolut tot ce faci va fi uitat în câțiva ani. Relaxează-te, nu te lua în serios. Nici umbra mormântului nu va mai rămâne după tine – e dramatic dar e și o binecuvântare. Trăiește intens!

Mama si singuratatea

– Sunt ok măi, stai liniștită, nu te mai gândi la mine.

Mama: Dacă eu nu mă gândesc cine-o s-o facă?

Primul instinct a fost să glumesc, regina dramelor etc, dar adevărul e că mama e ultimul scut care te protejează de singurătatea absolută. E ușor să iubesc singurătatea atât timp cât am deasupra acel scut protector care vibrează iubire infinită. Am judecat dur anumiți oameni care nu-și apreciau singurătatea – dar unii poate la 15 ani rămăseseră singuri pe pământ… Sunt atât de prost! Niciodată nu-i spune celuilalt cum să trăiască! Nu-i cunoști situația, nu știi ce simte, nu ai trăit experiența lui. Ajută-l cu ce poți, cu ce îți cere el, nu cu ce vrei tu.

Cioran si Blaga. Prietenia dintre scriitori e imposibila.

La bătrânețe, Cioran află de la cineva că Blaga “l-a vorbit de rău”. Toată viața îl admirase, îl credea un zeu deasupra bârfelor. Blaga fusese nedrept, dar replica lui Cioran e oribilă, vorbind despre cărțile lui Blaga ca fiind “plictisitoare și pline de substanță”. Ce mizerie, să faci loc unui compliment într-o replică veninoasă… Apoi mi-am amintit de ce-a spus Dan C. Mihăilescu, când l-a întâlnit pe Cioran. În prima secundă când l-a întâlnit i-a spus: “Ai auzit?! Istoria religiilor e plină de greșeli… Mi-a spus mie cineva în Germania.” L-a invidiat pe Eliade toată viața, deși îi era sincer prieten și sunt convins că-l iubea. Mă dezgustă incapacitatea asta de a admira în celălalt ce nu ai tu. Megalomania lui nu suporta să știe că un Eliade era o enciclopedie și că vorbea despre toate cu talent, că scria precum respiră, pe când pentru el scrisul era un chin. Și-ar fi dorit enorm lejeritatea lui Eliade (care era Balzac pe lângă paginile lui chinuite dar scrise perfect). De ce să-l bârfești pe Eliade primului venit? Să fii atât de lucid cu toate și să fii la fel de mărunt ca ultimul șef de scară care nu s-a gândit niciodată la moarte. De ce nu avea nobilimea lui Beckett, pe care chiar el o adora? Să vezi cât de inutil e totul și totuși să te impotmolesti în acele mize mărunte, să te târăști prin invidii și meschinării ca orice om de rand. Și asta față de oameni pe care tu însuți îi iubești! Merita mai mult un om care-ti trimitea țigări și bani din Lisabona când n-aveai ce mânca. Încă o dată mi se confirmă că nu există prietenie reală între scriitori. Nici n-ar putea exista, fiecare scriitor, oricât de netalentat, se consideră în sinea lui Dumnezeu. Dostoievski și Cioran, oamenii mei, doi barfitori imenși, oameni pe care nu te puteai baza, isterici, maniaci, obsedați. E așa frustrant când admiri enorm talentul unor oameni, sensibilitatea lor, dar nu-i poți urma ca exemplu. Oare e imposibil să fii un “om bun” și să ai și geniu? Adevărul e că acele pagini cutremurătoare din Dostoievski vin dintr-un suflet atât de chinuit încât pare uneori c-a simțit totul cât toată planeta la un loc – nu întâmplător trec secole și încă ne regăsim… Mediocritatea e a mea, vreau ca omul talentat sa fie si “om bun”, tin la adevar, la sinceritate si caracter mai mult decat la “opera”, iar pentru un scriitor adevarat opera e mai importanta decat el insusi. La ce-ar fi folosit un Dostoievski care scria povestioare mediocre dar n-ar fi barfit pe nimeni niciodata? Talentul apare ca urmare a complexitatii unui om, a decaderilor si chinurilor lui, nu poti sa fii plat, “bland” pana la moleseala, si sa scrii furtunos, cutremurator, cu talent.

Mi-aduc aminte ca in Caiete fix asta spunea Cioran, intalnindu-l pentru prima oara pe un om: “Nu am citit un cuvant din ce-a scris, cu toate astea, i-am spus lui M. despre el: cu siguranta ca are talent, prea e hidos. Hidos – moral si fizic”

Fizic, discutabil. Moral insa, n-am nicio indoiala. Pana si Nietzsche era resentimentar…