3 aprilie 2022. Singurătate.

Când eram mai mic și rămâneam singur acasă, în secunda în care ultimul locuitor închidea ușa și eram absolut singur, dansam, eram în paradis. Mai ales dacă ploua, era cer mizerabil și nimeni pe afară. Ce intimitate, ce dimineți fantastice! Mă simțeam la adăpost în trei camere goale. Mă plimbam dintr-o liniște în alta. Țin minte că de drag nici nu puteam citi, nu puteam face nimic, eram sufocat de bucuria acelei izolări în care mă simțeam infinit liber, cu adevărat ca acasă. Tot ce-mi doream era să privesc spațiul gol, calmul fiecărei camere, viața care stătea pe loc în fiecare obiect. Acum, după ani de zile de când locuiesc singur, singurătatea și-a arătat adevăratul, monstruosul chip, m-a înghițit câte puțin în fiecare clipă, făcând din mine unul din obiectele camerei.

1 thought on “3 aprilie 2022. Singurătate.

  1. bluf

    ”When everything has left you You are alone When you left everything behind That’s solitude” (Schiller) =)

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.