Tag Archives: bunatate

Nicolae Steinhardt: Poți avea cultură și să fii un om de nimic

Degeaba le-am avea pe toate: inteligența, cultura, istețimea, supracultura, doctoratele, supradoctoratele, dacă suntem răi, haini, mojici și vulgari, proști și nerozi – doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei și inteligența, și erudiția, și supradoctoratele, și toate congresele internaționale la care luăm parte, și toate bursele pentru studii pe care le câștigăm prin concursuri severe. Nimic nu poate înlocui și suplini puțină bunătate sufletească, puțină bunăvoință, toleranță, înțelegere. Puțină susținută bună-cuviință. Bunătatea sufletescă nu-i o virtute subtilă și rafinată, e un atribut de bază al ființei omenești și totodată un atribut al culturii. Bunătatea este alt nume al definiției date de Aristotel omului: ființa socială. Fără bunătate nu putem conviețui decât în condiții de groază și justificând amarnica afirmație a lui Sartre: ceilalți, iată iadul! Există un altruism elementar exprimat prin bunătate care este o axiomă a vieții obștești. Berdiaev spunea: pâinea pentru mine este o problemă materială (subînțeles egoistă, vulgară), dar pâinea aproapelui meu, continuă Berdiaev, este pentru mine o datorie spirituală. Reiese de aici în mod vădit că nimic nu poate suplini întru totul bunătatea. Știm că de-am vorbi toate limbile și toate dialectele pământului și de-am fi capabili să clasificăm conform cu clasificarea zecimală toate volumele tipărite în toate limbile pămîntului, de la Gutenberg și până astăzi și de am fi tobă de carte și de erudiție, și de am cunoaște întrebuințarea tuturor termenilor specifici tuturor științelor și tehnicilor, tot nu ne putem numi oameni culți dacă suntem niște bădărani și niște răi la suflet. Că ne-o place sau nu, cultura nu este numai acumulare de cunoștințe, ci o subțirime a caracterului și capacitatea de a nu considera bunătatea drept o simplă virtute deșuetă și sentimentală. Să nu săvârșim regretabila eroare de a lua drept scriitori pe simpli făcători de cărți și drept oameni de cultură pe simplii memorizatori de informații. (Nicolae Steinhardt, Primejdia Mărturisirii) #NicolaeSteinhardt

Dacă ți-a plăcut acest clip, ajută-mă cu un share. Pentru a putea continua să fac aceste clipuri, susține cu 4 lei: Patreon.com/BogdanLiviu

https://www.youtube.com/watch?v=mIa7C-unvBc

Blaise Pascal și iubirea de sărăcie / Despre sfinţi si vanitate

A avut dintotdeauna o atât de mare iubire pentru sărăcie încât aceasta era continuu prezentă în mintea lui (…) iubirea pentru această virtute spori mult spre sfârşitul vieţii; nu-i puteam aduce o mulţumire mai mare decât să-i povestesc despre ea şi să ascult tot ceea ce avea el să ne spună în privinţa ei. N-a refuzat niciodată să dea de pomană cuiva, cu toate că nu era nici el prea bogat, iar cheltuielile pe care era obligat să le facă din pricina bolillor sale îi întreceau venitul. Nu dădea niciodată decât lipsindu-se pe el. Dar, dacă încercam să-i atragem atenţia, în special când făcea o donaţie prea mare, se necăjea şi ne spunea: “Am remarcat un lucru şi anume că oricât de sărac ai fi, tot laşi ceva în urmă după ce mori”. Depăşea uneori măsura, obligat fiind apoi săse îndatoreze ca să poată trăi şi să ia bani cu împrumut pentru că dădea săracilor tot ce avea; nu recurgea la prieteni, căci una din maximele sale era să nu ceară niciodată nimic pentru nevoile lui, de teamă să nu inoportuneze pe ceilalţi şi pe ai săi.

(Blaise Pascal, Cugetari)

“teama de a nu-i inoportuna pe ceilalti” – ce bine il inteleg! In doua decenii de existenta nu m-am plans nimanui, desi am ascultat problemele tuturor. Tot ce-a venit dinspre mine spre ceilalti au fost glume, din dorinta de a le oferi bucurie.

La Rochefoucauld l-ar numi un mare orgolios – stiuta fiind vanitatea oamenilor Darnici, extrem de darnici. Dar nu e oare si un cinism acesta? Oare chiar sa nu existe oameni buni? In spatele fiecarui gest de Om sa stea ascunsa o mizerie? Mi-ar placea atat de mult ca geniul lui Pascal sa se fi intalnit cu o bunatate nemasurata. Nimic mai placut decat un mare spirit (unul dintre cele mari ale omenirii) sa aiba amestecate in el geniul cu bunatatea. Atat de rari oamenii inteligenti si buni…vedem mai mereu oameni care-au citit cate ceva si sunt aroganti, marunti, tocilari, obtuzi, veninosi, r e s e n t i m e n t a r i, care se folosesc de cunostintele acumulate din carti, de vocabularul de acolo, pentru a manipula si a-s ivedea interesul. Iata un om mai inteligent decat toti intelectualii la un loc, care era si de o bunatate infinita.

Ma obsedeaza insa acel “oricat de sarac ai fi, tot lasi ceva in urma dupa ce mori” – la ce sa se fi referit? Ceva ce a realizat la sfarsitul vietii… Poate se refera la faptul ca oricat de sarac crezi ca esti tot ai ceva, un leu, o haina pe tine, atunci cand mori? Nu poti sa nu ai realmente nimic, sa fii dezbracat si sa nu ai nimic? Habar nu am, dar ma atrage enorm aceasta expresie, chiar daca nu am nici cea mai mica idee la ce se refera. Ah, cat as vrea sa am aceeasi realizare – iubirea lui fata de saracie o impartasesc total, la fel si darnicia pana la absurd, cand te lasi pe tine pentru celalalt, am facut si asta – insa cred ca ne desparte orgoliul, fara-ndoiala ca e o voluptate divina in a oferi, in a te sacrifica.

O inteleg atat de bine pe Simone Weil care-l invidia pe Iisus pentru suferintele sale!

Imi plac toti oamenii care au orgoliul de a suferi pentru ceilalti pana la dementa. De a se sacrifica fara rezerve, de a trai cum e ideal pentru celalalt. N-am nici o indoiala ca cei mai mari orgoliosi au fost sfintii si martirii (care, toti pana la unul, se detestau si se considerau ultimii oameni, tocmai pentru ca se raportau mereu la Dumnezeu, tindeau sa fie Dumnezeu si vedeau cat sunt de departe). Pe de alta parte, de ce sa mai traiesti daca nici macar nu visezi sa ajungi un om cu un univers launtric extraordinar?

________
susține-mă cu 4 lei lunar: patreon.com/bogdanliviu