Tag Archives: ecce homo

Friedrich Nietzsche – Ecce Homo

Cuvintele cele mai liniştite sunt cele care aduc furtuna, gândurile care vin pe picioarele uşoare, de porumbel, cârmuiesc lumea. Omul cunoaşterii trebuie nu numai să-şi iubească duşmanii, el trebuie şi să poată să-şi urască prietenii. Nu v-aţi căutat încă pe voi înşivă până acum: şi m-aţi găsit pe mine. Aşa fac toţi credincioşii; din cauza asta au atât de puţin preţ toate credinţele. Acum eu vă poruncesc să mă pierdeţi pe mine şi să vă găsiţi pe voi; abia atunci când voi toţi mă veţi fi renegat pe mine, mă voi întoarece eu printre voi… Nu în zadar mi-am îngropat astăzi cel de al patruzeci şi patrulea an, aveam voie să-I îngrop, – ce a fost viaţă în el e mântui!, este nemuritor. Prima carte a Transmutaţiei tuturor Valorilor, Cântecele lui Zarathustra, Amurgul idolilor, încercarea mea de a filosofa cu ciocanul – toate, daruri ale acestui an, chiar al ultimului său trimestru! Cum de nu ar trebui atunci să-i fiu recunoscător vieţii mele întregi! – Şi astfel îmi povestesc acum viaţa.

https://www.youtube.com/watch?v=wDvOjkRdoeQ

Un poet si un profesor – Nietzsche tradus de Mircea Ivanescu si Vasile Musca

Vreau să cumpăr Ecce Homo. La Humanitas, nicio șansă, nu mai e disponibilă. Știam clar că traducerea lui Mircea Ivănescu e ideală. Mă uit totuși la cealaltă versiune, de la Ideea Europeană. Acolo coperta e atât de înfiorătoare că prefer s-o cumpăr în format electronic. Citesc, citesc și ceva nu merge. Expresii forțate, pedante, e traducerea unui om care nu-l simte pe Nietzsche și-l masacrează involuntar – încă din studiul introductiv, vorba lui Nae Ionescu, scris “ca să te evidențiezi pe tine”, am început să am emoții. E traducerea unui om care e atât de rigid, de departe de muzica lui Nietzsche, om care nu poate avea sensibilitatea necesară de a transpune acel ritm în melodia cuvintelor românești. Nu poți să traduci o simfonie cu monotonia știrilor de la ora 5. Trebuie să depășești sfera pedanteriei uscate dacă vrei să te întâlnești cu Nietzsche și să-l îmbraci în limbajul românesc. Dar domnul profesor nu poate trece dincolo de dicționar, e un om care a trăit în definiții și bibliografii, iar acum trebuie să traducă un aer proaspăt de munte. Pentru a face asta trebuie să fii tu însuți capabil de a pluti. Dar domnul profesor e atât de departe de înălțimi, vai, are piciorul atât de greu, calcă atât de apăsat pe traducere! De exemplu, pe domnia sa nu-l irită un “niște”, această vorbă atât de lipsită de pudoare, atât de potrivită însă cancelariei și coridoarelor! De asemenea, domnia sa nu vede diferența dintre “un aer liber și ușor jucăuș” și “aer liber, ușor, însuflețit” – nu simte pulsul, nu simte valsul, pașii ușori, valurile marii din acele virgule, nu se poate odihni la veșnicia unei pauze, d-l Muscă se grăbește să bifeze cartea, să facă o fișă de lectură, să scoată “ideile principale” din “text”, ce departe e dânsul de acel ritm al virgulelor, de serenada literelor… E o declarație de dragoste această carte – pe care d-l Muscă o traduce cu dicționarul, nu cu propria sensibilitate. Rămâne rigid în fața unei șoapte – asta în rarele pagini în care o aude… Citești cu greu, incruntându-te, modificând tu însuți acolo unde literele sângerează și îți cer ajutorul, dar nu poți să mai continui și-nchizi cartea spunând: ce izvor de insensibilitate! Uneori ai impresia că o inimă de google translate i-a tradus cartea. Trec pe lângă d-l Muscă toate subtilitățile, tot ce e mai esențial într-un traducător lui ii e străin. Pentru că traducerea imi pare sub orice critică, literalmente sub orice formă de critică, e o traducere mai prejos de ea însăși, caut disperat o alternativă și descopăr că pe libgen e versiunea din 1999 a lui Ecce Homo și e în traducerea lui Mircea Ivănescu. În versiunea în engleză, în introducerea splendidă a lui ANTHONY M. LUDOVICI., apare spre final: “and artists are the proper judges of artists, not Oxford Dons, like Dr. Schiller”. O, ce bine l-a nimerit pe bietul domn Muscă! Altfel, referitor la prima parte a citatului, e fix același lucru cu traducătorii. Numai artiștii sunt traducători potriviți ai artiștilor. Și-așa poezia nu se poate traduce – măcar un poet va găși o sensibilitate potrivită pentru a transpune mesajul, tonul, ritmul autorului, un poet ne va ajuta să-l simțim pe autor vorbind altă limbă. Ne oferă temperatura lui Nietzsche, candoarea rândurilor sale, m ă r i n i m i a sa – el nu aleargă, are timp, punctele au răbdare cu el. Dar pentru asta traducătorul, dacă e într-adevăr Traducător, trebuie s-ajungă să-l facă pe Nietzsche să vorbească românește, să ajungă la o intimitate atât de puternică încât – de ce n-am spune-o?- să-i vorbească de-a dreptul în românește, să-l audă în română! Există scriitori de care profesorii ar trebui să stea departe. Nietzsche poate să se deschidă spre alte limbi doar dacă-l lași să plutească în propria sa poezie – dar d-l Muscă îl tot sugrumă în definiții și teorii, îl trage de mânecă și-l înghesuie-n note de subsol. Apoi, când am început să citesc traducerea lui Mircea Ivănescu, simțeam cum mă purific. Simțeam că ajunsesem Acasă, că mă trezisem din coșmarul în care-mi vorbea un Nietzsche deformat, grăbit, tocilar, împotmolit și acum sunt iarăși în fața unuia dintre cei mai profunzi poeți pe care i-a dat omenirea, un Om care a inserat frământările viorii în litere… Diferența dintre Mircea Ivănescu și d-l Muscă e fix diferența dintre un poet imens și un profesor fără har dar disciplinat. Poate că numele d-lui Muscă e chiar destinul său? Un om care zboară, bâzâie și nu cântă niciodată? Harnic și fără sensibilitate, d-l Muscă a înțeles din Ecce Homo să facă un studiu introductiv mai mare decât cartea pe care a tradus-o ca pe o lucrare insipidă de disertație. Dacă n-ai fi avut acces la onorabila traducere a lui Mircea Ivănescu și-ti pica in mână Nietzschele d-lui Muscă, ai spune că e un scriitor mediocru, încâlcit, incoerent, care se grăbește cu frazele, nu știe unde vrea să meargă – prin contribuția d-lui Muscă, crezi că-l citești pe Nietzsche si te întâlnești cu tot ce nu e Nietzsche. Așa se-ntamplă când pui o enciclopedie searbădă să traducă nostalgia unor “cântece de gondolieri”… 🥺

patreon.com/bogdanliviu

Cititori, gânditori, boală / Nietzsche – Ecce Homo

nvățatul, care nu mai face decât să mai „frunzărească“ prin cărți – filologul cu o rație zilnică modestă de două sute – își pierde până la urmă cu totul capacitatea de a gândi singur. Dacă nu frunzărește, nu gândește. El răspunde la un stimul (la un gând citit), atunci când gândește, la urmă, nu mai face decât să reacționeze. Învățatul își cheltuie întreaga energie în a spune Da și Nu, în critica a ceea ce deja s-a gândit – el însuși nu mai gândește. La el, instinctul de autoapărare a putrezit; altminteri, s-ar apăra împotriva cărților. Învățatul – un décadent. Asta am văzut-o cu ochii mei: naturi înzestrate, bogate, cu instinctul libertății, după vârsta de treizeci de ani „terminate de lectură“, simple bețe de chibrit, pe care trebuie să le freci, ca să producă scântei – să emită „gânduri“. Dimineața devreme, când se crapă de ziuă, în toată acea prospețime, la răsăritul puterilor tale, să citești o carte – asta numesc eu viciu! (…) Boala mi-a dat totodată dreptul la o totală răsturnare a tuturor obiceiurilor mele; ea mi-a permis, ea mi-a poruncit să uit; ea mi-a dăruit obligația să zac nemișcat, să lenevesc, să aștept și să am răbdare… Dar asta înseamnă să gândesc! Ochii mei au pus capăt, singuri, întregii viermuieli prin cărți, cu alte cuvinte filologiei: eram „izbăvit“ de carte, ani de zile n-am mai citit nimic – cea mai mare binefacere pe care mi-am dăruit-o vreodată! Acel sine de dedesubt de tot, parcă îngropat sub moloz, parcă redus la tăcere de permanenta obligație de a asculta sinele altora (iar asta înseamnă a citi!) s-a trezit încet, timid, ezitant – dar în sfârșit a început să vorbească din nou. Nicicând n-am fost atât de fericit de mine însumi ca în perioada cea mai bolnavă și mai dureroasă a vieții mele!

Susține cu 4 lei pe lună:
Patreon.com/BogdanLiviu

Cutremur în Bucureşti

03:31 – ascultam Ecce Homo, iar tipul care citea, deodată începe să ridice vocea: “I know my fate. There will come a day when my name will recall the memory of something frightful— a crisis the like of which has never been known on earth, the memory of the most profound clash of consciences and the passing of a sentence upon all that has before been believed in, demanded and sanctified. I am not a man, I am dynamite!” Fix atunci începuse să se cutremure patul cu mine. Inițial am crezut că simt puternic rândurile. Dar nu, era cutremur. Tremuram din tot corpul. Am oprit cartea şi-am început cu voce blândă, în gând: “hai, gata, gata, linişteşte-te”. Vorbeam cu Pâmântul de parcă era copilul meu şi îmi mențineam calmul ca să nu se agite şi mai tare. Apoi s-a oprit. Acum regret puțin că n-am murit. Am sentimentul că mi-am ratat moartea. Aici era perfect. N-apucasem nici să mă ratez, muream un tip care promitea. N-a fost să fie! Nu în fiecare zi ai şansa să te omoare Cutremurul ascultându-l pe Nietzsche. Acum pot spune şi eu “îmi cunosc soarta”, o să mor jalnic, la 90 de ani, singur, în mizerie şi ratare, făcând infarct încercând să mă leg la şireturi.

Nietzsche și scrisul ca terapie

În fața bolii a cărei invazie amenință să-l destrame, Nietzsche recurge la terapia scrisului. Valoarea cathartică a scrisului a fost recunoscută încă din antichitate de către Aristotel. Scrisul eliberator ușurează omul de povara interioară pe care estecondamnat s-o poarte pretutindeni cu sine – călătorul și umbrasa – după expresia lui Nietzsche. Scrisul contează ca un mijloc de eliberare în care singura preocupare este de a găsi expresia cea mai potrivită pe seama gândurilor de care vrei să te eliberezi. Scrisul eliberează, ușurează de o povară, de care omul vrea să scape, împrejurare în care ceea ce este strict individual poate deveni universal, se universalizează devenind al tuturor. Este semnificația universală a artei subliniată cu precădere de Hegel în definiția frumosului din estetica sa, apariție sensibilă, pe măsura tuturor, a Ideii, a universalului. Această eliberare prin scris constituie însă un privilegiu oferit doar unor puțini aleși ai sorții. Goethe se considera între acești aleși; în timp ce ceilalți oameni de rând sunt condamnați să-și poarte durerea în tăcere, poetului i se acordă privilegiul de a o rosti, împărtășind-o și altora, făcând-o un bun comun:
Și dacă pe ceilalți oameni durerea-i lasă muți,

Mie un Zeu mi-a dat să spun tot ce mă doare.

(Ecce Homo)

Prințul Mîșkin la Mega Image – Ecce Homo!

Cu o cască ascultam o carte cu alta o auzeam pe vânzătoare. Ştiu pe de rost întrebările aşa că mă înfățişasem înaintea ei arogant, cu acea blazare de campion, de veteran, de om care cumpără de acolo de mult timp. O salut cu acel bun simț pe care-l au legendele pe care le iubeşti că sunt politicoase cu toți oamenii. Îmi pune clasica întrebare: “Doriți pungă?” – răspund cu “da” înainte să termine de pus întrebarea, jenat că m-a subestimat, că mă întreabă ca pe unul care vine prima oară. Apoi, după ce iau punga i r o n i c, privind în jur neglijent, continui să ascult cartea audio – dar deodată o văd că mă priveşte. Panică. Nu înțelegeam ce se întâmplase. Toate produsele fuseseră scanate, erau acum în plasă, urma să apară suma la aparat şi eu să achit. De doi ani avem această rutină, eram într-un soi de căsnicie, iar acum – ceva s-a schimbat. O văd că spusese ceva dar nu auzisem bine. Zic “da, asta e tot”. Mă hazardasem. Credeam c-a spus “atât, da?”, dar de fapt întrebase “cu cardul?”. Avusesem cardul în mână, lângă aparat, aşteptând să apară semnalul să plătesc. Nu mă aşteptam să întrebe. Mai degrabă aş fi spus că m-a întrebat ce zodie sunt decât dacă achit cu cardul având în vedere că eram deja cu cardul lipit de aparat. Avusese geniu, mă umilise. Toți cei din spatele meu chicoteau, murmur în sală, paznicul mă filmează ca să -i arate soției deseară să râdă de mine. Eram ultimul om – mulți şopteau “să-i dea produsele graris, că şi-aşa, săracul!”. Înfrânt, aştept să mă răzbun cu salutul de plecare, să-i dau replica printr-un “mulțumesc” atât de onorabil şi frumos cum nu s-a mai spus în niciun magazin. Aştept să iasă chitanța, mi-o oferă şi lovesc din plin, cu grație divină, cu o voce suavă, de înger: “mulțumesc, o seară bună!” – am simțit cum se varsă în mine un ocean de ridicol. Aveam efectiv soarele în ochi şi spusesem seară bună… Mă-ntorc după o secundă, rectificând “o zi bună!” râzând, de parcă aş fi spus “eu, intenționat… am zis să mai destindem atmosfera!” dar în sufletul meu era un cimitir. Ies cu plasele şi cu capul plecat, simțind forfota, bârfele, b u c u r i a din spatele meu. Unii m-au găsit drăguț, împotmolit – dar aveam dicție, eram îmbrăcat elegant, niciunul n-a spus că sunt oligofren sau tâmpit. Verdictul îmi era favorabil, mă simpatizau chiar dacă fusesem ridicol. Mă gândeam cum ar fi fost să mă strige femeia de la raionul cu cartofi prăjiți: “Bună seara, prinț Mîşkin!”. Mi-ar fi dat lacrimile. De câte ori nu am cumpărat de la ea acei mizerabili cartofi înecați în cel mai otrăvitor ulei? Dar n-a îndrăznit. Mă privea cu duioşie, paralizată, distrusă de catastrofa mea, rugându-se pentru mine, presimțind deja că nu mă va mai vedea. Am plecat umilit şi posomorât, ştiind că de azi înainte nu voi mai putea păşi în acest magazin. Îmi pun şi cealaltă cască şi continui să ascult Ecce Homo…

Sustine cu 4 lei pe lună: Patreon.com/BogdanLiviu

Friedrich Nietzsche – Ecce Homo

Mi-am inceput dimineata cum nu se poate mai bine. Ce pasaj colosal!

“Așa cum m-am obișnuit dintotdeauna – o nevoie extremă de curățenie este natura existenței mele, în condiții de necurățenie pier – înot și fac baie și
mă bălăcesc într-una, în orice element pe deplin transparent și
strălucitor, la fel ca în apă. Asta face ca relațiile cu oamenii să fie,
pentru mine, o încercare nu tocmai minoră a răbdării;
umanitatea mea nu constă în a empatiza cu felul de a fi al
omului, ci de a îndura să empatizez cu el… Umanitatea mea e o
continuă depășire de sine. – Dar am nevoie de singurătate, vreau
să spun, de însănătoșire, de întoarcere la mine, am nevoie să
respir un aer liber, ușor, jucăuș.”

________
dacă vrei să mă susții:
4 lei lunar: patreon.com/bogdanliviu