Tag Archives: fanatic

Scepticism, fanatism, ură, iubire, modestie și aroganță

Acel om inflexibil, intolerant, obtuz, incapabil de a ieși din el însuși, de a lua în considerare pentru o clipă că problema ar putea sta și altfel decât crede el, că dreptatea poate fi de partea celuilalt, să creadă sincer că ar putea să nu fie ca el, nu să-și găsească pe ascuns argumente prin care să-l distrugă pe celălalt, om ce nu merge nici o clipă cu adevărat pe drumul celuilalt, ii pune piedici din prima, arunca cu pietre în el, nu-l lasa nici pe celălalt să înainteze pe drumul lui, preferând să rămână amândoi în infundatura decât să meargă pe drumul Lui. Il detest pe acest tip de om. Spun că-l detest pe acest insuportabil, dar nu există om mai intolerant ca mine. Îi detest apoi și pe cei care n-au opinii, care nu cred cu tărie în lucruri. Acei oameni care umblă-n gură cu politic corectul și se consideră superiori că ei nu “judecă”, că au opiniile perfecte despre tot. Oameni care nu-si asuma niciun risc, vlaguiti si “morali”, insi marunti care se hranesc cu dreptati fara seva. Îmi plac inflacaratii, care mor loiali unei intuițîi, care se dedică din tot sufletul, în nopți pline de pasiune, frumoaselor e r o r i. Sunt un sceptic arzător. Susțîn lucruri, dar eu însumi știu că nu cred total în ele. Însă mă aprind…pe moment, cred total ceva. Mâine sunt împotriva a ce credeam. Afară de lucrurile clare, evidente, care-au ajuns un “de la sine înțeles”, totul poate fi și altfel. E inutil să crezi un lucru. Pot fi și împotriva ideii c-ar trebui să se citească numai cărți bune. Există cărți bune? Poate că are un impact mai puternic asupra ta o carte prost scrisă, o înțelegi mai bine și poate îți e utilă în viață, te dezvoltă mai mult decât cartea unui geniu pe care n-o înțelegi dar ii foloseșți titlul in discuții ca să pari interesant. Obsedat, sceptic și arzător. Cu astfel de înzestrări, înțelepciunea e imposibilă. Prefer nebunia vie decât înțelepciunea moartă. E suficient s-aud “era un om cumpătat” ca să-l respect de la distanță, să știu că nu m-aș fi apropiat de el niciodată. Și totuși, îl iubesc pe Epictet, îmi place mult ideea lui de a “nu întinde mâna” spre lucruri și a lua ce ți se oferă, a nu te lacomi însă, a lua ce vine spre ține și a lua cu moderație – adică, n-o spune dar aș continua eu cu asta, a lua ce ti se oferă și a da și altora din ce primești tu. Pe placul meu cine Dumnezeu ar fi? Ce om imi place? Vreau sa fie modest, sa nu se ia in serios, dar nu-l suport daca-si refuza lucrurile bune in el, daca nu admite ca e frumos, ca are umor, ca e inteligent, imi plac oamenii care isi asuma calitatile si care lucreaza la defectele lor, dar care nici nu-si exagereaza calitatile fara niciun argument si sunt de prost gust. Nu suport megalomania si narcisismul dar sunt obsedat de moarte (exact ca narcisistii si megalomanii) si consider ca moartea mea e o drama universala (constient ca doar pentru mine e). Le seman tuturor oamenilor pe care-i detest. E si motivul pentru care-i admir in secret. Doar pe profesorii universitari care n-au vlaga si nu inspira pe nimeni si vin la catedra ca la macelarie, pe ei ii urasc si atat. Ii urasc clar, hotarat, precum respir. E o crima imensa, e atat de important rolul de Profesor, si sunt atat de putini profesori… O sa scriu candva despre cum ar trebui s-arate un profesor, cu exemple concrete. Pe de alta parte ii si inteleg, poate asa erau si ei la inceput, naivi, iubitori – dar ce studenti au… dupa 4-5 ani de indurat imbecili, mai ai oare pasiune? Iata harul, sa nu te lasi afectat de tonele de imbecilitate si golanii de care te vei lovi in contactul cu studentii.