Tag Archives: mega image

Vizionar sau retardat? Card Connect – Mega Image

Nu știu dacă sunt retardat sau vizionar. M-au zăpăcit la Mega Image cu cardul connect. Mereu mă întreabă dacă am. Din politețe, spun într-un final să-mi dea, să nu mai refuz bietele femei. Activez cardul și… surpriză, nu pot să-l încarc, au pe site acolo “administrare carduri”, dar nu pot încărca cu bani. Mă gândesc că trebuie să aștept să mi se valideze contul deși l-a scanat ea înainte să-l fac. “Poate trebuie să scriu datele cardului la mega image-ul de care aparțin”, îmi vine o altă idee, pe care o ironizez rapid cu: “ce prost eșți, nu te complica, pur și simplu plăteșți gratis și îți vine factura, ca la internet, la sfârșitul lunii.” Ajung la casa de marcat, îi scot frumos cardul apoi întreb: “dar cum pot pune fonduri? Am intrat și la întrebări frecvente pe site și nimeni n-a întrebat, aparent toți știu să încarce cardul de Mega Image” Zâmbesc timid, autironizandu-mă elegant, cu voce impecabilă, așa cum faci când îți bați joc de ține dar ești și carismatic totodată, aproape laudandu-te, gestionandu-ti scaparea cu rafinament. Nu a fost acel gen de situație în care vânzătoarea le cheamă și pe celalalte și râd de mine în cor, batjocorindu-mă și flegmandu-mă involuntar de la hohote, oprind puțin vânzarea ca să se tăvălească și clienții de râs, făcând pariuri în magazin: “ce poreclă i s-ar potrivi acestui colosal imbecil?” Nu, a ras odată cu mine și mi-a spus: “păi nu-l încărcați, nu plătiți cu el”. Apoi am realizat imediat că acest card doar scana produsele cumpărate cu alt card și-ti oferea diverse produse la reducere și-ti făcea oferte în funcție de cât și ce cumpărai. Un ocean de idei despre cum puteam încărca cu bani acest blestemat de card a secat deodată, lăsându-mă în deșertul propriei prostii încâlcite. Mă gândisem până și la situația în care trebuie să-mi sun banca și să confirm că voi face cumpărături de la Mega Image ca pe viitor să fie conectate cele două carduri. Interesant că vânzătoarea a căscat ochii mari când a aflat că eram gata să pun fonduri pe card: “Nimeni nu m-a întrebat de fonduri pe card, dar ce idee bună! Din păcate nu suntem acolo noi…” Am zâmbit cu îngăduință si o blanda resemnare, ca un om care a venit din anul 3 000 și are fonduri pe card special de Mega Image. “Cine știe, poate, cândva…” a continuat, oftând. Ne-am despărțit zambindu-ne fără să ne mai spunem nimic. Nu ne-am luat la revedere, ce sens mai avea? Eram Dante acolo, iar ea era singura care-mi înțelesese Viziunea, mă vedea și ne vedea peste un mileniu. Intimitatea la care ajunsesem era infinită, nu mai exista salut, acolo, in lumea n o a s t r a , in anul trei mii, zâmbindu-mi când scaneaza cardul și plătesc cu el – card care se numește, deloc întâmplător: Connect.

Dacă ți-a plăcut acest text,susține-mă ▶️Patreon.com/BogdanLiviu

Prințul Mîșkin la Mega Image – Ecce Homo!

Cu o cască ascultam o carte cu alta o auzeam pe vânzătoare. Ştiu pe de rost întrebările aşa că mă înfățişasem înaintea ei arogant, cu acea blazare de campion, de veteran, de om care cumpără de acolo de mult timp. O salut cu acel bun simț pe care-l au legendele pe care le iubeşti că sunt politicoase cu toți oamenii. Îmi pune clasica întrebare: “Doriți pungă?” – răspund cu “da” înainte să termine de pus întrebarea, jenat că m-a subestimat, că mă întreabă ca pe unul care vine prima oară. Apoi, după ce iau punga i r o n i c, privind în jur neglijent, continui să ascult cartea audio – dar deodată o văd că mă priveşte. Panică. Nu înțelegeam ce se întâmplase. Toate produsele fuseseră scanate, erau acum în plasă, urma să apară suma la aparat şi eu să achit. De doi ani avem această rutină, eram într-un soi de căsnicie, iar acum – ceva s-a schimbat. O văd că spusese ceva dar nu auzisem bine. Zic “da, asta e tot”. Mă hazardasem. Credeam c-a spus “atât, da?”, dar de fapt întrebase “cu cardul?”. Avusesem cardul în mână, lângă aparat, aşteptând să apară semnalul să plătesc. Nu mă aşteptam să întrebe. Mai degrabă aş fi spus că m-a întrebat ce zodie sunt decât dacă achit cu cardul având în vedere că eram deja cu cardul lipit de aparat. Avusese geniu, mă umilise. Toți cei din spatele meu chicoteau, murmur în sală, paznicul mă filmează ca să -i arate soției deseară să râdă de mine. Eram ultimul om – mulți şopteau “să-i dea produsele graris, că şi-aşa, săracul!”. Înfrânt, aştept să mă răzbun cu salutul de plecare, să-i dau replica printr-un “mulțumesc” atât de onorabil şi frumos cum nu s-a mai spus în niciun magazin. Aştept să iasă chitanța, mi-o oferă şi lovesc din plin, cu grație divină, cu o voce suavă, de înger: “mulțumesc, o seară bună!” – am simțit cum se varsă în mine un ocean de ridicol. Aveam efectiv soarele în ochi şi spusesem seară bună… Mă-ntorc după o secundă, rectificând “o zi bună!” râzând, de parcă aş fi spus “eu, intenționat… am zis să mai destindem atmosfera!” dar în sufletul meu era un cimitir. Ies cu plasele şi cu capul plecat, simțind forfota, bârfele, b u c u r i a din spatele meu. Unii m-au găsit drăguț, împotmolit – dar aveam dicție, eram îmbrăcat elegant, niciunul n-a spus că sunt oligofren sau tâmpit. Verdictul îmi era favorabil, mă simpatizau chiar dacă fusesem ridicol. Mă gândeam cum ar fi fost să mă strige femeia de la raionul cu cartofi prăjiți: “Bună seara, prinț Mîşkin!”. Mi-ar fi dat lacrimile. De câte ori nu am cumpărat de la ea acei mizerabili cartofi înecați în cel mai otrăvitor ulei? Dar n-a îndrăznit. Mă privea cu duioşie, paralizată, distrusă de catastrofa mea, rugându-se pentru mine, presimțind deja că nu mă va mai vedea. Am plecat umilit şi posomorât, ştiind că de azi înainte nu voi mai putea păşi în acest magazin. Îmi pun şi cealaltă cască şi continui să ascult Ecce Homo…

Sustine cu 4 lei pe lună: Patreon.com/BogdanLiviu