Tag Archives: miskin

Prințul Mîșkin la Mega Image – Ecce Homo!

Cu o cască ascultam o carte cu alta o auzeam pe vânzătoare. Ştiu pe de rost întrebările aşa că mă înfățişasem înaintea ei arogant, cu acea blazare de campion, de veteran, de om care cumpără de acolo de mult timp. O salut cu acel bun simț pe care-l au legendele pe care le iubeşti că sunt politicoase cu toți oamenii. Îmi pune clasica întrebare: “Doriți pungă?” – răspund cu “da” înainte să termine de pus întrebarea, jenat că m-a subestimat, că mă întreabă ca pe unul care vine prima oară. Apoi, după ce iau punga i r o n i c, privind în jur neglijent, continui să ascult cartea audio – dar deodată o văd că mă priveşte. Panică. Nu înțelegeam ce se întâmplase. Toate produsele fuseseră scanate, erau acum în plasă, urma să apară suma la aparat şi eu să achit. De doi ani avem această rutină, eram într-un soi de căsnicie, iar acum – ceva s-a schimbat. O văd că spusese ceva dar nu auzisem bine. Zic “da, asta e tot”. Mă hazardasem. Credeam c-a spus “atât, da?”, dar de fapt întrebase “cu cardul?”. Avusesem cardul în mână, lângă aparat, aşteptând să apară semnalul să plătesc. Nu mă aşteptam să întrebe. Mai degrabă aş fi spus că m-a întrebat ce zodie sunt decât dacă achit cu cardul având în vedere că eram deja cu cardul lipit de aparat. Avusese geniu, mă umilise. Toți cei din spatele meu chicoteau, murmur în sală, paznicul mă filmează ca să -i arate soției deseară să râdă de mine. Eram ultimul om – mulți şopteau “să-i dea produsele graris, că şi-aşa, săracul!”. Înfrânt, aştept să mă răzbun cu salutul de plecare, să-i dau replica printr-un “mulțumesc” atât de onorabil şi frumos cum nu s-a mai spus în niciun magazin. Aştept să iasă chitanța, mi-o oferă şi lovesc din plin, cu grație divină, cu o voce suavă, de înger: “mulțumesc, o seară bună!” – am simțit cum se varsă în mine un ocean de ridicol. Aveam efectiv soarele în ochi şi spusesem seară bună… Mă-ntorc după o secundă, rectificând “o zi bună!” râzând, de parcă aş fi spus “eu, intenționat… am zis să mai destindem atmosfera!” dar în sufletul meu era un cimitir. Ies cu plasele şi cu capul plecat, simțind forfota, bârfele, b u c u r i a din spatele meu. Unii m-au găsit drăguț, împotmolit – dar aveam dicție, eram îmbrăcat elegant, niciunul n-a spus că sunt oligofren sau tâmpit. Verdictul îmi era favorabil, mă simpatizau chiar dacă fusesem ridicol. Mă gândeam cum ar fi fost să mă strige femeia de la raionul cu cartofi prăjiți: “Bună seara, prinț Mîşkin!”. Mi-ar fi dat lacrimile. De câte ori nu am cumpărat de la ea acei mizerabili cartofi înecați în cel mai otrăvitor ulei? Dar n-a îndrăznit. Mă privea cu duioşie, paralizată, distrusă de catastrofa mea, rugându-se pentru mine, presimțind deja că nu mă va mai vedea. Am plecat umilit şi posomorât, ştiind că de azi înainte nu voi mai putea păşi în acest magazin. Îmi pun şi cealaltă cască şi continui să ascult Ecce Homo…

Sustine cu 4 lei pe lună: Patreon.com/BogdanLiviu