Tag Archives: poet

Un poet si un profesor – Nietzsche tradus de Mircea Ivanescu si Vasile Musca

Vreau să cumpăr Ecce Homo. La Humanitas, nicio șansă, nu mai e disponibilă. Știam clar că traducerea lui Mircea Ivănescu e ideală. Mă uit totuși la cealaltă versiune, de la Ideea Europeană. Acolo coperta e atât de înfiorătoare că prefer s-o cumpăr în format electronic. Citesc, citesc și ceva nu merge. Expresii forțate, pedante, e traducerea unui om care nu-l simte pe Nietzsche și-l masacrează involuntar – încă din studiul introductiv, vorba lui Nae Ionescu, scris “ca să te evidențiezi pe tine”, am început să am emoții. E traducerea unui om care e atât de rigid, de departe de muzica lui Nietzsche, om care nu poate avea sensibilitatea necesară de a transpune acel ritm în melodia cuvintelor românești. Nu poți să traduci o simfonie cu monotonia știrilor de la ora 5. Trebuie să depășești sfera pedanteriei uscate dacă vrei să te întâlnești cu Nietzsche și să-l îmbraci în limbajul românesc. Dar domnul profesor nu poate trece dincolo de dicționar, e un om care a trăit în definiții și bibliografii, iar acum trebuie să traducă un aer proaspăt de munte. Pentru a face asta trebuie să fii tu însuți capabil de a pluti. Dar domnul profesor e atât de departe de înălțimi, vai, are piciorul atât de greu, calcă atât de apăsat pe traducere! De exemplu, pe domnia sa nu-l irită un “niște”, această vorbă atât de lipsită de pudoare, atât de potrivită însă cancelariei și coridoarelor! De asemenea, domnia sa nu vede diferența dintre “un aer liber și ușor jucăuș” și “aer liber, ușor, însuflețit” – nu simte pulsul, nu simte valsul, pașii ușori, valurile marii din acele virgule, nu se poate odihni la veșnicia unei pauze, d-l Muscă se grăbește să bifeze cartea, să facă o fișă de lectură, să scoată “ideile principale” din “text”, ce departe e dânsul de acel ritm al virgulelor, de serenada literelor… E o declarație de dragoste această carte – pe care d-l Muscă o traduce cu dicționarul, nu cu propria sensibilitate. Rămâne rigid în fața unei șoapte – asta în rarele pagini în care o aude… Citești cu greu, incruntându-te, modificând tu însuți acolo unde literele sângerează și îți cer ajutorul, dar nu poți să mai continui și-nchizi cartea spunând: ce izvor de insensibilitate! Uneori ai impresia că o inimă de google translate i-a tradus cartea. Trec pe lângă d-l Muscă toate subtilitățile, tot ce e mai esențial într-un traducător lui ii e străin. Pentru că traducerea imi pare sub orice critică, literalmente sub orice formă de critică, e o traducere mai prejos de ea însăși, caut disperat o alternativă și descopăr că pe libgen e versiunea din 1999 a lui Ecce Homo și e în traducerea lui Mircea Ivănescu. În versiunea în engleză, în introducerea splendidă a lui ANTHONY M. LUDOVICI., apare spre final: “and artists are the proper judges of artists, not Oxford Dons, like Dr. Schiller”. O, ce bine l-a nimerit pe bietul domn Muscă! Altfel, referitor la prima parte a citatului, e fix același lucru cu traducătorii. Numai artiștii sunt traducători potriviți ai artiștilor. Și-așa poezia nu se poate traduce – măcar un poet va găși o sensibilitate potrivită pentru a transpune mesajul, tonul, ritmul autorului, un poet ne va ajuta să-l simțim pe autor vorbind altă limbă. Ne oferă temperatura lui Nietzsche, candoarea rândurilor sale, m ă r i n i m i a sa – el nu aleargă, are timp, punctele au răbdare cu el. Dar pentru asta traducătorul, dacă e într-adevăr Traducător, trebuie s-ajungă să-l facă pe Nietzsche să vorbească românește, să ajungă la o intimitate atât de puternică încât – de ce n-am spune-o?- să-i vorbească de-a dreptul în românește, să-l audă în română! Există scriitori de care profesorii ar trebui să stea departe. Nietzsche poate să se deschidă spre alte limbi doar dacă-l lași să plutească în propria sa poezie – dar d-l Muscă îl tot sugrumă în definiții și teorii, îl trage de mânecă și-l înghesuie-n note de subsol. Apoi, când am început să citesc traducerea lui Mircea Ivănescu, simțeam cum mă purific. Simțeam că ajunsesem Acasă, că mă trezisem din coșmarul în care-mi vorbea un Nietzsche deformat, grăbit, tocilar, împotmolit și acum sunt iarăși în fața unuia dintre cei mai profunzi poeți pe care i-a dat omenirea, un Om care a inserat frământările viorii în litere… Diferența dintre Mircea Ivănescu și d-l Muscă e fix diferența dintre un poet imens și un profesor fără har dar disciplinat. Poate că numele d-lui Muscă e chiar destinul său? Un om care zboară, bâzâie și nu cântă niciodată? Harnic și fără sensibilitate, d-l Muscă a înțeles din Ecce Homo să facă un studiu introductiv mai mare decât cartea pe care a tradus-o ca pe o lucrare insipidă de disertație. Dacă n-ai fi avut acces la onorabila traducere a lui Mircea Ivănescu și-ti pica in mână Nietzschele d-lui Muscă, ai spune că e un scriitor mediocru, încâlcit, incoerent, care se grăbește cu frazele, nu știe unde vrea să meargă – prin contribuția d-lui Muscă, crezi că-l citești pe Nietzsche si te întâlnești cu tot ce nu e Nietzsche. Așa se-ntamplă când pui o enciclopedie searbădă să traducă nostalgia unor “cântece de gondolieri”… 🥺

patreon.com/bogdanliviu

“Ea nu era de aici…” Cioran despre poeta Susana Soca

N-am întîlnit-o decît de două ori. E puţin. Dar extraordinarul nu se măsoară cu măsurile timpului. M-a cucerit din prima clipă cu aerul ei absent şi înstrăinat, cu şoaptele ei (căci nu vorbea), cu gesturile şovăielnice, cu privirile ce lunecau peste fiinţe şi lucruri, cu prezenţa ei de spectru adorabil. “Cine eşti? De unde vii?”, iată întrebarea care-ţi venea să i-o pui fără să stai pe gînduri. N-ar fi putut răspunde, într-atît se confunda cu misterul ei ori nu-i plăcea să-I trădeze. Nimeni nu va şti niciodată cum de izbutea să respire, ce rătăcire o făcea să cedeze magiei sufiului, şi nici ce căuta printre noi. Sigur este că nu era de aici şi că nu ne împărtăşea decăderea decît din politeţe ori din cine ştie ce curiozitate morbidă. Doar îngerii şi bolnavii incurabili pot inspira un sentiment analog aceluia pe care-l încercai în preajma ei. Fascinaţie, tulburare supranaturală! Din prima clipă cînd am văzut-o m-am îndrăgostit de timiditatea ei, o timiditate unică, de neuitat, care-i dădea înfăţişarea unei vestale istovite în slujba unui zeu clandestin sau a unei mistice răvăşite de dorul ori excesul de extaz, neînstare să se mai reîntoarcă vreodată printre evidenţe! Copleşită de bunuri, răsfăţată după cîntarul lumii acesteia, părea totuşi desprinsă de toate, în pragul unei cerşetorii ideale, sortită să-şi murmure sărăcia în miezul imperceptibilului. De altfel, ce-ar fi putut să posede şi să rostească, de vreme ce tăcerea îi ţinea loc de suflet, iar perplexitatea – de univers? Nu aducea ea aminte de-acele făpturi iscate din lumina lunii, despre care vorbeşte Rozanov? Cu cît te gîndeai la ea, cu-atit erai mai puţin înclinat s-o judeci după gusturile şi vederile timpului. Sta parcă sub povara unui blestem din alte vremi. Din fericire, însuşi farmecul ei făcea parte din revolut. Ar fi trebuit să se nască sub alte zări şi într-o altă epocă, în mijlocul landelor din Haworth, în ceţuri şi dezolare, alături de surorile Bronte… Cel ce ştie să descifreze chipul omenesc citea cu uşurinţă pe al ei că nu e osîndită să dureze, că va fi cruţată de coşmarul anilor. In viaţă fiind, părea atît de puţin complice vieţii, că n-o puteai privi fără să te gîndeşti că n-ai s-o revezi niciodată. Un adio nespus era însemnul şi legea firii sale, gloria ursitei sale, pecetea trecerii ei pe pămînt; de-aceea îl purta ca pe un nimb, nu din ostentaţie, ci din solidaritate cu nevăzutul.

(Cioran, Exercițîi de admirație)
Textul îi este dedicat poetei Susana Soca pe care Cioran o numea o “Victoria Ocampo a Uruguayului. O femeie foarte frumoasă și foarte bogată, care a învățat rusă special pentru a merge în Rusia și pentru a-l întâlni pe Pasternak. A murit într-un accident de avion. Henry Michaux era îndrăgostit de ea, a vrut să se căsătorească cu ea, dar ea nu și-a dorit acest lucru”.

Citind poezia lui Borges despre Susana Soca, din cartea El hacedor (Creatorul), Cioran spune: „Poem emoțional al lui Borges dedicat Susanei Soca. Poate că ar fi meritat mai mult decât atât, dar, în orice caz, nu e rău“.

________
susține-mă cu 4 lei lunar: patreon.com/bogdanliviu