Tag Archives: romania

Cum e românul

“da, si Isus e alt escroc… doar ca nu anost, ci sinistru.” – Andra B. / Cum poate un om să ajungă astfel? Cât putregai să ai în suflet să spui așa ceva? Orice carte despre mizeria umană poate începe cu acest citat. Ea e un caz extrem de vierme cu păr lung, dar întâlnesc adesea acest comportament “superior” – de la toate nulitățile! Există români care cred că le sunt superiori celor despre care vorbesc dacă-i ironizează. Am auzit – spus de către profesori! – “nea Nietzsche”, el, care scosese o teză de doctorat insipidă construită din opiniile altor oameni, el, care n-avusese niciodată un gând și-și adormea studenții și soția, era, din înaltul catedrei lui unde stătea degeaba, deasupra lui Nietzsche, își permitea să vorbească despre Nietzsche ca despre un coleg de bancă prostuț. Nu reușim să ne educăm respectul față de valori oricât am citi, e ceva profund superficial si putred în natura noastră. Îi ironizăm pe cei pe lângă care noi nici nu existăm și ne lăudăm cu ironia pe care-am făcut-o, punând acel joc de cuvinte deasupra întregii opere a unui om care a marcat o epocă, iar ceilalți români îl apreciază pe cel care-a făcut asta – ce comedie sinistră!

“Românul îşi zeflemiseşte propria lui condiţie şi se risipeşte într-o autoironie facilă şi sterilă.” Nu cunosc vorbă care să descrie mai bine românul. Și, tot citindu-l, observ cât de profund român era și Cioran! Doar că ironiile și autoironiile lui aveau spirit (pe alocuri chiar geniu).

sustine cu 4 lei pe luna:

patreon.com/BogdanLiviu

Cutremur în Bucureşti

03:31 – ascultam Ecce Homo, iar tipul care citea, deodată începe să ridice vocea: “I know my fate. There will come a day when my name will recall the memory of something frightful— a crisis the like of which has never been known on earth, the memory of the most profound clash of consciences and the passing of a sentence upon all that has before been believed in, demanded and sanctified. I am not a man, I am dynamite!” Fix atunci începuse să se cutremure patul cu mine. Inițial am crezut că simt puternic rândurile. Dar nu, era cutremur. Tremuram din tot corpul. Am oprit cartea şi-am început cu voce blândă, în gând: “hai, gata, gata, linişteşte-te”. Vorbeam cu Pâmântul de parcă era copilul meu şi îmi mențineam calmul ca să nu se agite şi mai tare. Apoi s-a oprit. Acum regret puțin că n-am murit. Am sentimentul că mi-am ratat moartea. Aici era perfect. N-apucasem nici să mă ratez, muream un tip care promitea. N-a fost să fie! Nu în fiecare zi ai şansa să te omoare Cutremurul ascultându-l pe Nietzsche. Acum pot spune şi eu “îmi cunosc soarta”, o să mor jalnic, la 90 de ani, singur, în mizerie şi ratare, făcând infarct încercând să mă leg la şireturi.

Walter Biemel – Fenomenologie și hermeneutică / Dostoievski

– …natural că citeaţi literatură germană; eraţi interesat şi de alte literaturi? L-aţi amintit pe Dostoievski. Aţi avut o aderenţă sufletească pentru marii clasici ruşi?
Walter Biemel: Nu i-am citit atunci pe toti. Cehov, de exemplu. Tolstoi şi Dostoievski am citit. Atmosfera aceasta m-a impresionat la scriitorii ruşi. Mi-amintesc că am fost atât de emoţionat când am citit Crimă şi pedeapsă, încât am avut chiar temperatură. A venit şi medicul şi a zis că nu-i nimic; o emoţie puternică.
– Destinul familiei Biemel în România a fost destul de tragic.
Walter Biemel: Tragic. Dar, pe de altă parte, părinţii mei au putut trăi în România. Tatăl meu a murit la varsta de 81 de ani. A fost şi el într-un lagăr rusesc, dar, din fericire, a putut să-şi păstreze vioara acolo. În timpul lunilor cât a stat acolo a studiat toate sonetele pentru vioară de Bach. A revenit şi a continuat ca profesor de muzică. Şi mama mea a fost foarte curajoasa în acest timp. De pilda, eu am trimis o carte poştală din Belgia în 1945 prin Crucea Roşie, ca să spun că am ajuns cu bine şi ea a răspuns: “suntem sănătosi şi avem tot ce ne trebuie”. Or, în acel moment, tatăl meu era în lagăr, doi fraţi ai mei erau deportaţi. După moartea tatălui meu, am luat-o pe mama în Germania, am dus-o la Paris. Am dus o viaţa grea, dar toată lumea în aceea vreme ducea o viaţă foarte grea. Noi nu putem să ne plângem.
(Walter Biemel, Fenomenologie și hermeneutică)
Ce mamă splendidă! Și cât de adorabil e acel “din fericire, a putut să-și păstreze vioara”.

________
dacă vrei să mă susții:
4 lei lunar: patreon.com/bogdanliviu